Serviciul Național de Meteorologie de la Budapesta a emis astăzi cod roșu de viscol pentru nouă județe din Ungaria. Ninsoarea s-a intensificat începând de azi în sudul țării, cele mai scăzute temperaturi înregistrându-se în județul Borsod-Abauj, la Imola, unde mercurul din termometre a conborât la -20grade Celsius.
Potrivit site-ului ziarului ”Magyar Nemzet”, ciclonul care se deplasează spre zona de nord a țării cu viteză mai mare decât se prevazuse, va aduce ninsoare abundentă la Budapesta începând din această seară. Cantitățile de zăpadă ce vor acoperi Ungaria vor fi importante, au avertizat meteorologii.
Începând de luni, Ungaria va fi traversată de un ciclon mediteranean, care nu va aduce însă schimbări importante. Specialiștii se așteaptă la cel puțin zece zile de ger, cu temperaturi de până la -25 de grade.
Și în Serbia, unde 11.000 de oameni din zonele rurale au rămas blocați în nămeți, serviciul de meteorologie, Meteoalarm, a anunțat că menține codul roșu de ger. Opt persoane au murit în utlimele zile în vestul ţării din cauza ninsorilor abundente. Ninsorile abundente au provocat de asemenea probleme în trafic şi în alimentarea cu curent electric.