Meteo: Cod roșu de caniculă și temperaturi ridicate până săptămâna viitoare

Meteo: Cod roșu de caniculă și temperaturi ridicate până săptămâna viitoare

Un număr de 12 judeţe din vestul ţării şi sud-vestul ţării se vor afla, vineri şi sâmbătă, sub avertizare de Cod roşu de căldură extremă, în timp ce în restul teritoriului va fi Cod portocaliu de caniculă, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Meteorologii avertizează că vineri (4 august) şi sâmbătă (5 august), valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 şi 25 de grade. 

 

  • În zonele de câmpie şi de podiş ale judeţelor Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Sălaj, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Mehedinţi şi Dolj, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei şi care se vor situa între 39 şi 42 de grade Celsius

 

  • Pe de altă parte, tot vineri şi sâmbătă, va fi Cod portocaliu de caniculă în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi local în Maramureş, Transilvania şi Oltenia. În aceste zone, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 şi 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei. 

ANM precizează că, treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice şi va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, în special în zonele de munte şi în jumătatea de nord a ţării