În săptămâna albă din Postul Paștelui, credincioșii pot mânca pește în fiecare zi. Acest cod în crustă crocantă reprezintă o idee excelentă pentru un prânz gustos sau o cină ușoară. Se poate servi ca atare, alături de o salată de crudități sau poate fi însoțit de o garnitură de orez sau cartofi natur.
Cod în crustă crocantă de parmezan
Rețeta se prepară foarte rapid, iar rezultatul obținut va fi întotdeauna peste așteptări. Fileul de cod este suculent și un gust aparte. De altfel, acest tip de pește este recunoscut pentru conținutul ridicat de proteine.
Totodată, numeroși nutriționiști susțin că odată inclusă în alimentație, această carne contribuie la scăderea colesterolului.Iată cât de ușor se prepară fileul de cod în crusta crocantă.
Ingredientele necesare:
- 350 grame de cod(file)
- 40 grame parmezan
- 2 linguri de pesmet
- sare, piper
- 2 ouă
- semințe de susan (opțional)
Mod de preparare
Dacă fileul de cod este congelat, acesta se lasă la temperatura camerei pentru o oră. Peștele se taie în bucăți egale și se condimentează cu sare și piper.
Ouăle se bat cu un praf de sare și iar parmezanul și pesmetul se pun în două farfurii, astfel încât carnea de pește să poată fi trecută prin aceste ingrediente.
Fileul de cod se trece prin ou, iar apoi prin pesmet și parmezan. Pentru a obține o crustă mai groasă, procesul se poate repeta de două-trei ori.
Carnea se așează într-o tavă și se stropește cu puțin ulei de măsline. Acest pas este opțional.
Cod în crustă crocantă de parmezan
Timpul de gătire pentru acest tip de pește este unul scurt. Astfel, în mai puțin de 30 de minute, codul în crustă crocantă poate fi scos de la cuptor. Acesta se poate servi împreună cu o salată de roșii, ardei, ceapă verde și mărar. De asemenea, în funcție de preferințe, fileul de cod se poate servi cu o garnitură de cartofi la cuptor.