COD GALBEN. Miercuri, cincisprezece judeţe din Moldova, Transilvania şi Muntenia se află sub o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi viscol, la altitudini de peste 1.700 de metri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
COD GALBEN. Conform prognozei, miercuri, 27 martie, în intervalul orar 6:00 - 20:00, în cea mai mare parte a Moldovei vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 55 - 75 km/h, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, local, la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va sufla tare, cu viteze de 80 - 100 km/h, iar zăpada va fi spulberată.
Judeţele aflate sub atenţionarea Cod galben sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi, parţial, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Braşov şi Covasna.
COD GALBEN. Temporar, vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse şi la cote mai reduse, cu viteze de până la 45 - 55 km/h. În jumătatea de nord a Moldovei, trecător, vor fi precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare şi condiţii de polei.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea emisă marţi.