Cod galben ninsori abundente în România. Unde nu va ninge, vor fi ploi masive

Cod galben ninsori abundente în România. Unde nu va ninge, vor fi ploi masiveNinsoare. Sursa foto: Pixabay

Vremea se schimbă radical în toată țara. Meteorologii au emis o alertă de Cod galben de ninsori abundente, care va fi valabilă până la ora 23:00. Potrivit ANM, acestea vor fi însemnate cantitativ, urmând să se depună și un strat gros de zăpadă.

Cod galben de ninsori abundente. Vreme rea în toată țara

Alertă emisă de meteorologi este valabilă începând de la 12:00, urmând să expire aproape de miezul nopții.

Afectate în acest sens vor fi județele din zonele montane precum Suceava, Neamț și Harghita. Pe raza acestora, ninsorile vor fi însemnate cantitativ, iar stratul de zăpadă poate ajunge la 20 de centimetri.

Ploi în unele regiuni

În alte zone din țară se vor înregistra ploi abundente, transmit meteorologii. Vizate vor fi regiunile din nordul, centrul, estul și sud-estul României. Totodată, în Moldova și Transilvania vor exista precipitații mixte.

Ninsoare

Ninsoare. Sursa foto: Pixabay

De asemenea, ninsorile vor pune stăpânire pe zonele montane. Pe crestele înalte vor exista și intensificări ale vântului.

„În intervalul menționat va ploua în nordul, centrul, estul și sud-estul teritoriului. La munte și trecător în dealurile submontane din nordul Moldovei și estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte. În nordul Carpaților Orientali, iar la

altitudini de peste 1700 m și în restul zonei montante vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă”, arată ANM.

Ninsori abundente în țară

Potrivit meteorologilor, cantitățile de apă acumulate vor fi semnificative. În unele zone, acestea vor ajunge la 20 de litri pe metrul pătrat. De asemenea, vântul va sufla cu putere în Moldova, Dobrogea și în zona Bărăganului, unde rafalele vor atinge 50 de kilometri pe oră.

„Local se vor acumula cantități de apă de 10...20 l/mp și izolat de peste 25 l/mp în Moldova.

Vântul va avea temporar intensificări, cu viteze în general de 40…50 km/h, în Bărăgan, Dobrogea, Moldova, precum și în zonele de munte”, mai spun meteorologii.

De altfel, temperaturile se mențin scăzute pe parcursul întregii săptămâni.

Vremea în Capitală

Bucureștenii vor avea parte de o zi călduroasă. Luni, valorile termice vor fi mai ridicate față de intervalul precedent. Condițiile de ceață apar spre seară, spun meteorologii.

„Cerul va avea înnorări și va mai ploua la începutul zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 9...11 grade. Spre seară și noaptea vor fi condiții de ceață”, arată ANM.

Ne puteți urmări și pe Google News