Un cod galben de inundații a fost emis de hidrologi în mai multe județe din țară. Avertizarea este valabilă pentru sâmbătă seara.
Astfel, hidrologii au avertizat că județele care vor fi vizate de inundații, sâmbătă seara sunt Timiș, Gorj, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Arad, Sălaj, Cluj şi Bihor.
Potrivit unei informări venite de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), inundații se pot produce pe râuri mici din bazinul hidrografic al râului Drăgan, din județele Bihor și Cluj, pe râurile mici din bazinele hidrografice: afluenții de dreapta ai Oltului aferenți sectorului aval Acumularea Călimănești – amonte Acumularea Ionești, Cerna, Olteț – sector amonte confluență cu râul Cerna, județele Gorj și Vâlcea, pe râurile mici din bazinele hidrografice: afluenții de dreapta ai Mureșului aferenți sectorului aval S.H. Acmariu, pe afluenți mici ai Crișului Repede și Crișului Negru, precum şi pe râurile mici din bazinul superior și mijlociu al râului Bega, județul Timiș.