Coaliţia PSD–ALDE SE DESTRAMĂ? Reacţii importante despre ceea ce ar putea fi ŞOCUL ANULUI în politică

Coaliţia PSD–ALDE SE DESTRAMĂ? Reacţii importante despre ceea ce ar putea fi ŞOCUL ANULUI în politică

Se rupe alianța PSD-ALDE? Conform unor informații din teritoriu, ALDE ar fi peste PNL în sondaje, mai multe voci anunţând susţinere pentru Tăriceanu la prezidenţiale, relatează Antena 3. Informația nu a rămas fără reacții, analistul Bogdan Chirieac făcând unele precizări legate de recentele mutări de la un partid la altul, cât şi despre o eventuală rupere a coaliţiei de guvernare. Așadar, vom vedea dacaă informația se va confirma și dacă vom avea parte de un nou cutreur în politica românească.

"Faptul că ALDE a crescut a fost arătat de profesorul Pieleanu de cel puţin şase luni. Fiindcă, într-o ţară în care seară de seară, televiziunile de mare audienţă prezintă dovezi mai presus de orice bănuială vis-a-vis de abuzurile incredibile comise în justiţie, abuzuri monstruoase, şi cât timp Tăriceanu are un discurs ferm, fără echivoc, împotriva abuzurilor şi în favoarea democraţiei a fost normal ca ALDE să crească", a explicat Chirieac, într-o intervenție la Antena3, potrivit DCnews.

 

ALDE a crescut prin faptul că s-a înscris în agenda populaţiei

"PNL nu are absolut nicio direcţie, se află în cea mai neagră perioadă a existenţei sale! Nu ştiu dacă în ultimii 150 de ani, cu excepţia perioadei când au fost interzişi de comunişti, dar în perioada când au funcţionat nu cred că a existat o perioadă mai neagră decât acum, în acest tandem al groazei Orban-Turcan. Partidul Naţional Liberal alunecă grav, inclusiv lideri importanţi, personalităţi. PNL are foarte multe personalităţi, oameni de toată isprava, inclusiv ei constată că nu au suficientă putere în partid să facă ceva. Deci, PNL-ul se duce în mod natural în jos. ALDE a crescut prin faptul că s-a înscris în agenda populaţiei" sunt concluziile analistului.

Nu poţi să aplauzi cătuşele cum face domnul Orban...

"De aici, cum să spun, să fie trist PSD că partenerul său a crescut de la 5% la 12-14%? Eu cred că dimpotrivă! PSD se simte mai bine fiindcă are un partener solid la guvernare. În privinţa trecerii parlamentarilor de la PNL la ALDE, ei trec pentru că sunt mai apropiaţi de doctrina liberală, până la urmă - că deocamdată liberal e ALDE - nu e PNL-ul, că nu poţi să aplauzi cătuşele, cum face domnul Orban. Poate că unii ar vrea să treacă la PSD, pentru că PSD este un mastodont, care-ţi asigură fără mari probleme un loc pe viitoarele liste în 2020."

La întrebarea cheie a emisiunii "Se rupe sau nu, până la alegeri, Coaliţia?", Bogdan Chirieac a precizat:

"Până la alegeri e mult! Anul acesta, puţine şanse să se rupă Coaliţia. Mai încolo, om vedea! Mai degrabă acum e un zvon băgat pentru a deturna un pic Parlamentul de la problema principală: oprirea abuzurilor şi modificarea legilor justiţiei şi a Codurilor penale."