Coaliția 52 solicită scoaterea legii din dubă

Coaliția 52 solicită prevederi legale prin care să nu mai fie permisă adoptarea niciunei decizii administrative cu impact asupra comunităților, fără consultarea cetățenilor.

Coaliţia 52, alianţă formată din 120 de asociaţii şi cetăţeni, reclamă nerespectarea Legii 52/2003, privind transparenţa decizională şi a Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Potrivit unui studiu al Coaliţiei 52, care a încercat să vadă în ce măsură respectă autorităţile Legea 52/2003, majoritatea instituţiilor nu au răspuns solicitărilor ori au făcut-o negativ. "12 ministere (din 15), 24 consilii judeţene (din 41) şi 32 de primării (din cele 54 incluse în studiu) nu au răspuns sau au răspuns negativ solicitării privind consultarea publicului", la luarea deciziilor cu impact asupra comunităţilor, precizează Coaliţia 52 într-un comunicat.

Situaţia nu este mai roz nici în ceea ce priveşte aplicarea Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public. "Peste 90% din consiliile judeţene, consiliile locale şi primăriile analizate nu asigură cetăţenilor un acces facil la informaţiile publice", precizează Coaliţia 52.

Alianţa "urmăreşte să impună modificări ale legii care să nu mai permită adoptarea niciunei decizii administrative cu impact asupra comunităţilor fără consultarea cetăţenilor".

Coaliţia 52 a fost lansată ieri, în cadrul unei videoconferinţe-multiplex, desfăşurată în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Târgu Mureş, Craiova, Bacău, Constanţa şi Ploieşti.

"Situaţia este extrem de îngrijorătoare. Nerespectarea acestor legi afectează însăşi substanţa democraţiei participative pe care ne străduim să o construim în România. Fără o aplicare consecventă, în care să se combine decizia politică şi competenţa profesională, astfel de legi rămân literă moartă. Şi de aceea strigă oamenii în stradă că vor să fie luaţi în seamă", a declarat Radu Nicosevici, preşedintele Academiei de Advocacy.