Cu 16 puşti talentaţi, plus nişte seniori care ştiau meserie, artistul Damian Drăghici a înfiinţat o formaţie de muzică lautărească
Toţi membrii tarafului lui Damian Drăghici au fost selecţionaţi chiar de către artist. "Cei 16 copii au vârste cuprinse între şase şi 17 ani. Toţi sunt foarte talentaţi. Puştii au fost îndrumaţi de mine şi de către o parte dintre lăutarii cu experienţă. Înfiinţarea acestei trupe face parte din proiectul meu de suflet, «Academia de muzică Damian Drăghici». Am ales Clejani pentru că e o localitate vestită pentru lăutarii ei. Acest proiect a beneficiat de sprijinul companiei Petrom", a declarat, pentru EVZ, Damian Drăghici. S-au găsit bani pentru achiziţia instrumentelor Artistul rrom afirmă că proiectul său se bazează pe voluntariat şi îşi propune să-i direcţioneze pe cei tineri spre muzică. "Pentru ca toţi aceşti puşti să ajungă la un nivel foarte bun de perfecţionare, o să-i aduc pe toţi la Bucureşti, la Liceul de Muzică, unde vor avea şansa să înveţe să cânte cu adevărat", a adăugat Drăghici. Reprezentanţii companiei Petrom au declarat că au oferit deja fondurile necesare achiziţionării instrumentelor muzicale pentru tinerii artişti. Taraful lui Damian Drăghici a avut ocazia să cânte sâmbătă, 1 septembrie, chiar la Clejani, în cadrul festivalului local de tradiţii şi meşteşuguri, organizat de Petrom. Cei care au participat la acest eveniment au avut ocazia să-i asculte şi pe alţi artişti, precum Connect-R şi formaţia "Damian & Brothers". Una dintre surprizele organizatorilor a constituit- o cursul intensiv de limba rromani, oferit doritorilor de către un profesor din comunitate. Vizitatorii au avut prilejul să stea de vorbă cu meşteşugarii rromi prezenţi la eveniment şi să-i ajute pe aceştia la confecţionarea măturilor, coşurilor, lingurilor sau inelelor. Angajaţii Petrom, care au lucrat ca voluntari în acest proiect, au confecţionat materialele pentru decorarea scenei pe care au evoluat artiştii şi steagul comunei. Această acţiune face parte din proiectul Campionatul de Voluntariat. Până pe 6 octombrie, astfel de manifestări se vor mai ţine în localităţile Corbu, Zemeş, Schela-Negrea şi Băicoi. Acţiunile se desfăşoară în parteneriat cu autorităţile locale Damian Drăghici spune că îşi va aduce toţi elevii la studii în Bucureşti pentru a-i ajuta să ajungă la un nivel bun de perfecţionare Damian Drăghici spune că a ales Clejani pentru că e o localitate vestită pentru lăutarii ei