CNN, criticat după ce a publicat detalii din jurnalul ambasadorului american ucis la Benghazi
- Paul Ciocoiu
- 23 septembrie 2012, 13:13
Departamentul de Stat american a criticat dur postul de televiziune CNN pentru că a publicat detalii din jurnalul personal al ambasadorului Chris Stevens, ucis în atacul din 11 septembrie din Libia, în pofida obiecţiilor familiei acestuia.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Philippe Reines a precizat că CNN a luat jurnalul personal al lui Stevens de la locul unde acesta şi alţi trei cetăţeni americani au fost ucişi în atacul armat de la Benghazi şi a folosit detalii din jurnal în relatările despre incident, ignorând solicitările explicite ale familiei ambasadorului.
"Cum se poate ca primul instinct al cuiva să fie să sustragă de la locul unei crime jurnalul unui om ucis împreună cu alţi trei americani care îşi serveau patria, să îl citească, transcrie, să îl trimită prin e-mail în redacţia sa pentru ca şi alţii să îl citească şi abia după ce şi-au satisfăcut toţi pe deplin curiozitatea să se gândească să sune familia sau să anunţe autorităţile?", a declarat Reines.
În replică, postul de televiziune a spus, într-o scrisoare expediată prin e-mail către agenţia Reuters, preluată de Agerpres, că "noi considerăm că publicul are dreptul să ştie ceea ce CNN a aflat din mai multe surse în legătură cu temerile şi avertismentele legate de o ameninţare teroristă înaintea atacului de la Benghazi, care ridică acum semne de întrebare de ce Departamentul de Stat nu a făcut mai multe pentru a-l proteja pe ambasadorul Stevens şi pe ceilalţi membri ai personalului american."
"Poate că întrebarea care ar trebui pusă în acest caz este de ce Departamentul de Stat atacă acum mesagerul", se mai arată în scrisoarea CNN.
Într-un articol postat pe pagina sa de internet, CNN susţine că a găsit jurnalul pe podeaua clădirii consulatului. Postul american mai precizează că jurnalul consta din şapte pagini scrise de mână într-un carneţel şi că acesta conţinea indicii despre situaţia din Libia, pe care CNN le-a coroborat cu alte surse.
Reines a mai afirmat că personalul CNN i-ar fi sunat pe membrii familiei lui Stevens de cel puţin câteva ori pentru a le cere permisiunea să relateze despre jurnal, însă li s-a spus că membrii familiei doresc să vadă ei mai întâi jurnalul.