CNA a dat AMENDAT cu sute de mii de lei o televiziune de TOP. Ce emisiuni sunt în CLASAMENTUL VULGARITĂŢILOR

Aproape toate televiziunile abundă de emisiuni unde zecile de înjurii și vulgarități curg în rafală. Din acest punct de vedere Consiliul National al Audiovizualului a aplicat amenzi acolo unde a constatat că se depăşeşte limita normalului.

CNA a inițiat o nouă rundă de amenzi la adresa posturilor TV de la noi, începând cu Antena 1. Suma la care s-a ajuns este de 50.000 lei, dar s-ar fi putut apropia de 200.000 lei, conform estimărilor inițiale, potrivit rtnews.ro

Postul TV Antena 1 a fost amendat cu o sumă de 50.000 lei. Motivul a avut legătură cu difuzarea mai multor emisiuni în perioada ianuarie – septembrie 2018 la ore de prime-time. În contextul în care puteau fi vizionate de către copii, limbajul folosit acolo a fost clasificat ca fiind inadmisibil.

Antena 1 s-a arătat responsabilă de încălcarea legislației privind protecția minorilor. Amenda inițială propusă de Dorina Rusu de la CNA a fost de 200.000 lei. În urma votului, doar Gabriel Tufeanu și ea au optat pentru suma respectivă, în timp ce majoritatea celor de la șefia Consiliului Național al Audiovizualului au optat pentru 50.000 lei.

Dacă ar fi să numești un singur responsabil pentru situația costisitoare în care a fost pus postul Antena 1, creațiile lui Mihai Bendeac se află în proporție de 90% în spatele amenzii. Zecile de în înjurii și vulgarități care curg în rafală în emisiuniile În puii mei și Băieții de oraș nu au ce căuta pe post între orele 20:00 – 21:30. Acelea ar trebui difuzate după ora 23:00.

Pentru a ilustra faptul că nu este sub nicio formă vorba de rea voință sau de o problemă principială cu Antena 1, Radu Herjeu de la CNA a făcut publice câteva dintre afirmațiile difuzate care au dus la această amendă. Dacă te-ai mai uitat de mult timp la televizor, aceste detalii nu te vor ajuta să revii asupra deciziei.

  • Acces Direct din 19 februarie – „Povestea de fetița de 10 ani, molestată de ruda de 50 de ani. Cu detalii despre ce s-a întâmplat.”
  • Acces direct din 23 mai – Povestea despre femeia măcelărită de soț în fața copilului, cu detalii.
  • Acces Direct din 11 iunie – Gina povestește despre cum a fost violată de tată la 11 ani.
  • In puii mei din 24 februarie, ediție în care a fost parodiat Corneliu Vadim Tudor: – „Scoateți cioara asta borâtă din platou”, „Scoteți-o din platou că o calc în picioare” „Nu-mi spui tu, pitica dracu, nu-mi spui tu pitică nenorocit㔄Taci dracu din gură cățea turbată”, „Arăți ca dracu, muma pădurii”. „Ați merita să vă duc pe un stadion și să vă sacrific și să vă execut și pe voi împreună cu maghiarii. Ce ai spus, mă tâmpitule”
  • În puii mei, 3 martie – „Fir ai ai dracu de pârdalnica dracu”, „Fă nenorocito”, „Fir-ai a dracu de urâta dracu”. „Dumnezeii mă-tii de pitică nenorocită”, „Hai mai repede, imbecilul dracului” „Cine ești tu, fă proasto, pitica dracu”.
  • În puii mei , 10 martie, în care a fost parodiat Vadim Tudor: „Dă-mă dracu de ștoarfă”, „mă tratezi ca pe o târfă”, „atât de nesimțită, handicapată”. „Firi a dracu de nenorocita dracu, atât de nesimțită, handicapată, cretina dracului” „stai jos cretino”.
  • 18 martie – traducerea numelui SNSPA în „Școala Națională de Supt…”, „să-ți muți hoitul”, „cine morții mă-tii ești”.
  • Băieți de oraș, 21 iunie – „Handicapatule, să moară mama, mânca-v-aș gura voastră”, „fă, dă-te dracu, ai înnebunit la cap”, „mă c*c pe mine”, „să moară familia mea”, „să moară mama”, „c**at”
  • Băieți de oraș, 24 iunie – „Handicapatule”, „să moră mama”, „prostule”, „să moară familia mea”, „ du-te dracu de handicapat”, „hai, handicapatule, „ce faci, mă, handicapatule”.
  • Poftiți în vacanță din 3 ianuarie – „Ia-o și spală-te nenorocitule”, „stai așa, firai a dracului”, „băga-mi-aș și eu în gura ta. Dă-te-n (biiip) mă-tii. Tâmpita de pe plantație, stai dă-te dracu.