CNA a sancționat Antena 1 cu o întrerupere de 10 minute în prime time pentru difuzarea imaginilor cu Emil Boc. VEZI cum a comentat CAPATOS decizia!
- Anca Simionescu
- 16 februarie 2012, 21:58
DECIZIE FĂRĂ PRECEDENT. Cei nouă membri ai CNA, reuniți în ședința din această dimineață, au decis sancționarea postului de televiziune Antena 1 cu suspendarea emisiei, timp de 10 minute, în intervalul 19.00 - 19.10. Decizia vine ca urmare a faptului că, pe data de 14 februarie, emisiunea „Un show păcătos”, realizată de Dan Capatos, a prezentat imagini video cu fostul premier Emil Boc dezbrăcat în vestiarul unei săli de sport, încălcând astfel dreptul la viață privată.
UPDATE 4. Contactat de "Evenimentul zilei", Dan Capatos a recunoscut că a fost tras la răspundere de către conducerea postului Antena 1 și susține că și-a asumat acest risc deoarece era vorba despre siguranța națională. Realizatorul TV a mai declarat că nu va renunța la mass-media. UPDATE 3. Referitor la sanționarea celor două posturi de televiziune, Răsvan Popescu, președintele CNA, a declarat pentru EVZ, că cercetările continuă și că nu exclude faptul ca și alte posturi de televiziune să fi preluat imaginile cu fostul premier în ipostaze jenante. UPDATE 2. "Mi se pare o ipocrizie să punem imaginile în blur, pentru că toată lumea şi-ar fi imaginiat ce se vede acolo. Acele imagini sunt de interes public. Dacă premierul ajunge într-o situaţie atât de jenantă, când este păzit de oameni plătiţi din banii noştri, imaginaţi-vă ce se va întâmpla cu noi", a spus Dan Capatos la audierile CNA. Realizatorul TV a spus şi marţi, în cadrul primei emisiuni după difuzarea filmulețului cu Emil Boc, că singura vină pe care şi-o asumă este aceea că nu a blurat imaginile. Asistentul său, Mircea Stoian a precizat că aceste erau singurele secvenţe "decente" din întregul filmuleţ. UPDATE 1. De asemenea, membrii CNA au decis și amendarea cu 200.000 de lei a postului OTV pentru preluarea imaginilor respective, potrivit Realitatea TV. Postul Antena1 a fost sancţionat cu întreruperea emisiei timp de 10 minute, în intervalul 19.00 – 19.10, pentru imaginile cu Emil Boc dezbrăcat în vestiarul sălii de fitness. Show-ul realizat de Dan Capatos în data de 14 februarie a stârnit indignarea mai multor jurnalişti, precum şi a organizaţiilor media, nu mai puțin de 145 de sesizări fiind depuse la CNA. „Acest material nu poate fi considerat un produs jurnalistic, nu respectă nicio normă profesională şi nu are nimic în comun cu informarea publicului sau cu interesul public. Difuzarea sa nu poate fi justificată cu niciun argument'', se arată într-un comunicat al Agenţiei de Monitorizare a Presei, al Centrului pentru Jurnalism Independent şi Convenţiei Organizaţiilor de Media”. Directorul Antena TV Group: Dan Capatos va răspunde Începând cu ora 10.00, cei nouă membri ai Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a întrunit în ședință pentru a dezbate raportul de monitorizare în cazul emisiunii difuzată pe data de 14 februarie, de postul Antena 1. În prima parte a ședinței, Adrian Nanulescu, director general al Antena TV Group, a prezentat poziţia postului de televiziune, spunând că Dan Capatos va răspunde pentru decizia de a prezenta, în mod repetitiv, imaginile cu Emil Boc fără a fi blurate. Negulescu a explicat faptul că decizia de a prezenta imaginile respective a fost motivată de dorința de a arăta vulnerabilitatea demnitarilor români în faţa propriilor sisteme de protecţie, dar și că protejarea primului ministru este o problemă de siguranţă naţională și de interes public general. Dan Capatos s-a aflat și la sediul CNA. CITIȚI ȘI:
- Ideea lui Dan Capatos „nu e o ştire”, e „o tâmpenie” și la emisiunea „Bucile curului show”
- Înregistrarea cu Emil Boc dezbrăcat în vestiarul sălii de sport a fost refuzată de Cancan
- Cum a căzut Crin Antonescu într-un show păcătos
- POLITICA HAZNALEI: Antonescu, pentru noi/ Este Vadim Tudor doi
- Crin Antonescu: "Ar fi fost mai înțelept să nu comentez filmul cu Emil Boc"