Cluburile Dinamo şi Rapid, sancţionate de DNA

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a blocat conturile cluburilor de fotbal Dinamo, Rapid, Gloria şi Oţelul pentru anchetarea condiţiilor în care s-au realizat transferurile în străinătate ale unor fotbalişti în perioada 1990-2006, informează Mediafax. Decizia vine după ce, la începutul lunii ianuarie, DNA a început urmărirea penală împotriva mai multor oameni de fotbal. În capul listei stau nume cu influenţă în fotbalul românesc: impresarii Ioan şi Victor Becali, George Copos, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu, Mihai Stoica (fost director la Oţelul Galaţi), Jean Pădureanu, Mircea Stoenescu (fost preşedinte la Dinamo) şi Gheorghe Popescu (fost impresar).

Potrivit procurorilor, în perioada 1999 - 2005, cea mai mare parte a sumelor cuvenite celor patru cluburi din transferurile în străinătate a 12 fotbalişti români au ajuns în conturile unor firme offshore din Insulele Virgine şi Olanda, iar ulterior, unii dintre învinuiţi şi-au însuşit, în interes personal, sumele externalizate.

Banii au reprezentat drepturi ale cluburilor de fotbal Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi rezultate din transferurile în străinătate a fotbaliştilor Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara, Lucian Sânmărtean, Florin Bratu, Dan Alexa, Adrian Mihalcea, Nicolae Mitea, Cristian Dulca, Ionel Ganea şi Iulian Arhire.

Neînregistrarea veniturilor reale din transferuri în contabilitatea cluburilor a dus la prejudicierea bugetului de stat cu 1,7 milioane de euro.