Cluburi contra ultraşi

Noua Lege privind combaterea violenţei acordă organizatorilor de competiţii sportive responsabilităţi mărite, dar şi pedepse pe măsură.

Responsabilitatea la organizatori. Cam aşa ar putea fi enunţat spiritul noii Legi privind prevenirea şi combaterea violenţei în competiţiile sportive, care a intrat în vigoare începând cu 12 februarie. Concret, noua lege obligă organizatorii de competiţii sportive să asigure ordinea în interiorul arenelor sportive, cu firme de pază specializate, dar şi să dispună de sisteme de supraveghere video. În aceste condiţii, jandarmeriei îi revine rolul de a interveni doar în cazuri de extremă urgenţă. Violenţe de genul celor văzute tot mai des la televizor, în timpul marilor derby-uri de fotbal, vor fi imputate penal organizatorilor care nu şi-au făcut treaba. Camerele video devin obligatorii Cui se adresează în special noua lege a apărut mai mult decât evident, ieri: o discuţie între şeful Jandarmeriei, generalul de brigadă Gavrilă Pop, şi o serie de reprezentanţi ai unor federaţii precum cea de baschet sau volei a ajuns, în final, la dezbateri pe marginea securităţii în stadioanele de fotbal. Noile prevederi legale acordă o importanţă mult mai mare organizatorilor de meciuri de fotbal, dar şi pedepse pe măsură la adresa acestora dacă nu se achită de sarcini. Concret, aceştia sunt obligaţi să asigure ordinea în interiorul arenelor sportive, cu firme de pază specializate. De asemenea, este introdusă obligativitatea sistemelor de supraveghere video, care să permită înregistrarea scandalagiilor. La capitolul restricţii, cluburile nu vor mai permite afişarea de bannere pe gardul dintre terenul de joc şi tribună, dar nici utilizarea sistemelor de comunicare cu publicul pentru incitarea la violenţă. Dacă organizatorii nu-şi onorează obligaţiile, Jandarmeria poate depune plângere penală împotriva celor responsabili. Dispar cordoanele de jandarmi de pe stadion În aceste condiţii, Jandarmeria rămâne cu rolul de a coordona întreaga activitate de securitate pe stadioane şi de a aviza toate planurile de acţiune ale cluburilor. Oamenii legii vor interveni doar când un spectator sau un grup de spectatori fie se află în pericol, fie provoacă violenţe, iar organizatorii nu pot stăpâni situaţia. Celebrele cordoane de jandarmi vor dispărea de pe stadioane, rămânând însă în apropiere, în eventualitatea unei intervenţii rapide.

O parte dintre jandarmi vor acţiona în civil în interiorul arenelor de joc. Rolul acestora este de a fotografia şi filma persoanele turbulente. Odată identificaţi scandalagiii, aceştia vor fi scoşi de pe stadion, legitimaţi, amendaţi şi, în funcţie de gravitatea faptelor de care se fac vinovaţi, vor primi interdicţie de intrare pe stadion între o lună şi şase luni. O altă prevedere extrem de importantă a noii Legi este obligaţia cluburilor de punere la dispoziţia autorităţ ilor, înaintea oricărei deplasări a suporterilor alături de echipa favorită, a unui tabel cu numele fiecărui susţină tor. Şi asta pentru că, afirmă jandarmii, începând din 12 februarie, a dispărut expresia „vina galeriei“ pentru eventuale incidente violente, ci doar vina individualizată a celor surprinşi de camerele de filmat. PREVEDERI Ce se întâmplă cu suporterii violenţi După încheierea meciului (în cazul în care faptele nu necesită intervenţ ia imediată), jandarmii îl cheamă pe cel surprins de camerele de filmat, pentru a fi identificat. Este amendat pe loc, iar în funcţie de gravitatea faptei primeşte şi restricia de a mai intra pe vreun stadion. Datele de identificare şi fotografia sa sunt apoi trimise cluburilor, pentru a fi depistat în cazul în care ar încerca să încalce această interdicţie. În acest din urmă caz, respectivul suporter se alege cu dosar penal şi intră sub incidenţa pedepsei cu închisoarea.