Locul în care s-au antrenat Cătălina Ponor, Simona Amânar sau alți sportivi de renume a fost înghițit de buruieni. În curtea clubului constănțean trebuia să se construiască o sală polivalentă, însă nu mai sunt bani, așa că va avea aceeași soartă
Clubul Sportiv Şcolar 1 (CSS) din Constanţa, care de-a lungul anilor a format sportivi ale căror nume sunt cunoscute în toată lumea, dacă vorbim numai de gimnastele Cătălina Ponor, Simona Amânar sau Dana Sofronie, se zbate într-o sărăcie cruntă, abandonat, aproape la propriu, în bălării, buruieni şi paragină. Cei peste 800 de copii au ajuns să se antreneze pe unde pot, deşi în curtea şcolii tronează o „sală polivalentă” construită în proporţie de 70%, dar lăsată fără finanţare de guvern. Şi situaţia de la Constanţa nu e singulară.
Părinții cer ajutor
Nu conducerea CSS 1 a tras semnalul de alarmă, ci părinţii copiilor care s-au săturat să-i vadă pe elevi şi profesori chinuindu-se să facă sport de performanţă, culmea, cu succes. Acum e vară şi mulţi dintre elevii sportivi fac antrenamente pe plajă. „Încep în fiecare zi la ora 7.00 şi se vor antrena pe plajă până începe şcoala, profesorii sunt nişte dascăli deosebiţi, fiul meu face baschet şi e campion cu echipa lui de juniori”, spune Mariana Sarkani care, în ciuda condiţiilor precare de antrenament din şcoală, a refuzat oferta de la Steaua Bucureşti pentru fiul ei.
FOTO: Clubul Sportiv Școlar Constanța a dat României campioni precum Cătălina Ponor sau Simona Amânar
Cele două săli de antrenament, vechi de peste 50 de ani, nu mai sunt omologate demult. În ele se antrenează, pe rând, copiii. Birourile profesorilor funcţionează în locul fostelor vestiare de la etajul 1 al vechii clădiri administrative. Iar vechea şcoală, construită în 1910, odată cu Cazinoul din Constanţa, are geamurile bătute în scânduri, invadată de buruieni. Totul e mâncat de rugină, pereţii coşcoviţi, garduri metalice strâmbe, dărâmate. Iar în mijlocul curţii se înalţă o clădire nouă, însă neterminată, proiectul unei săli polivalente care va ajunge, cel mai probabil, o ruină ca şi celelalte. Imaginea este deprimantă.
Sala polivalentă, proiect uitat de minister
Directorul adjunct al CSS1, profesorul Iulian Popa, care a fost pe rând elev, profesor şi director, stă în micul birou sufocat de trofee, medalii, diplome. Handbal, volei, scrimă, baschet, atletism, gimnastică artistică, aerobică sunt disciplinele pentru care 800 de elevi se luptă să iasă in evidenţă. Profesorul povesteşte, însufleţit, că proiectul sălii polivalente a inceput în 2009, iar banii au venit în tranşe de la Ministerul Tineretului şi Sportului. „Nu se ştie de ce, ministerul a oprit finanţarea, deşi se construise peste 70% din lucrare. Acum ne judecăm şi cu constructorul”, spune Iulian Popa.
Sala polivalentă este proiectată cu tribune mari, terenuri de baschet, de handbal. „E una serioasă, nu de aia de cartoane gen Năstase, cum se făcea pe vremuri. Are şi centru SPA în ea, pentru sportivi. Când a fost gândită, am zis să rămână posterităţii”, îşi exprimă dezamăgirea, acum, profesorul Iulian Popa. În lipsa sălilor de antrenament, profesorii se roagă să-şi antreneze elevii în sălile de sport ale Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport. Numai că... trebuie să plătească. Ceea ce îl intrigă tare pe director: „A venit acum un ordin, ei spun că în urma unui control de la Curtea de Conturi, cluburile sportive de stat să plătească chirii în locaţiile Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport. Deci statul ia de aici şi bagă în celălalt buzunar, tot al statului”.
Fără buget, cluburile sportive îşi suspendă activitatea
Şi pentru că un necaz nu e de ajuns, cluburile sportive şcolare, care aparţin direct de Ministerul Educaţiei, au rămas demult fără bani. „Iar noi, club de stat, care nu putem percep taxe de la copii, nici nu avem voie să ne gândim la aşa ceva, plătim chirii în sălile Direcţiei Judeţene de Sport. Bani care nu sunt prevăzuţi în bugetul cluburilor sportive. Situaţia e la fel în toată ţara. Şi noi ne antrenăm cum putem. Aici, claie peste grămadă, suntem volei, baschet, gimnastică etc”, se plânge profesorul Iulian Popa. Toate cluburile sportive din ţară au primit, anul acesta, doar un sfert de buget. În aceste condiţii, „s-ar putea ca de la 1 septembrie, nu vreau să anticipez ceva rău, dar toate cluburile din ţară să pună lacătul la uşă”
„E o tâmpenie”
Deputatul de Constanţa Mihai Tararache, adus de părinţi la CSS1, cunoaşte situaţia cu chiria percepută de stat de la stat şi a discutat deja cu ministrul Elisabeta Lipă. El susţine că va face demersuri pentru schimbarea Ordinului. „Ne place să avem performanţe, să ne lăudăm că avem copii care reuşesc în sport, dar când vine vorba de susţinere, nu se întâmplă. Poate până la începerea sezonului sportiv încercăm să schimbăm tâmpenia asta”, spune parlamentarul. În privinţa proiectului nefinalizat al Sălii Polivalente, „ştiu că la nivel de guvern există o prioritate ca toate lucrările începute să fie finalizate, iar Ministerul Tineretului şi Sportului trebuie să includă la priorităţi această investiţie, dacă tot a cheltuit 70% din sumă”.