Clipe grele pentru o vedetă autohtonă: boala a recidivat

Arădeanul Leo Iorga, unul dintre cei mai iubiți cântăreți de muzică rock din România, fostul solist al trupei Compact, trece prin clipe dramatice. Cancerul i-a recidivat, iar el a fost internat de urgență într-un spital din străinătate.

După ce, în urmă cu aproximativ patru ani, a luptat cu un cancer la creier, Leo Iorga a ajuns din nou la spital.  ”Din nenorocire, cancerul a recidivat, dar de data aceasta la nivelul plămânului. Din păcate, în urma unei alte operații, de mai mulți ani, artistul a rămas cu un singur plămân. Astfel că starea lui Leo Iorga  este destul de critică. Cu toate acestea, cântărețul este un luptător și nu și-a pierdut speranța și nici entuziasmul”, au dezvăluit surse din anturajul artistului pentru Cancan.ro.

Artistul și-a întrerupt concertele, ultimul fiind cel susținut în luna decembrie la Berăria H din București. El se află acum în Germania, la Hamburg, unde urmează un tratament de stabilizare a bolii, mai arată sursa citată.

În acest context, Leo Iorga a scris, recent, pe Facebook: „Here I go again… Din nou la Hamburg, la tratament. M-au trimis acasă pentru două săptămani, să-mi revin… Tura trecută am stat o lună. Vă îmbrățișez prieteni, cu drag și dor!”