Un avion al companiei aeriene Ryanair, cu peste 160 de pasageri şi membri ai echipajului la bord, a aterizat de urgenţă vineri pe aeroportul din Salonic, în nordul Greciei, în urma unei alerte de incendiu, au anunţat autorităţile, informează AFP.
Zborul, cu plecare din Berlin în direcţia Atena, a fost redirecţionat după ce a emis un semnal de ajutor în timp ce survola peninsula Halkidiki, în nordul ţării, a anunţat Agenţia de Protecţie Civilă.
Nu a fost raportat niciun rănit printre cei 157 de pasageri, a precizat agenţia.
Echipajul a semnalat un incendiu în cockpit (cabina piloţilor), însă serviciile de salvare sosite la faţa locului nu au trebuit să intervină.
Principalele companii aeriene low-cost din Europa au început să pună presiuni asupra aeroporturilor
Potrivit unor scrisori consultate de Reuters, companiile aeriene low-cost Wizz Air, Ryanair şi easyJet au solicitat reducerea pe o durată îndelungată sau chiar scutirea de la plata taxelor percepute de aeroporturi, avertizând că aeroporturile care vor oferi cele mai mic taxe vor beneficia de mai mult trafic.
Reuters subliniază că solicitările formulate de Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, merg mult mai departe decât cele ale rivalilor. „Ryanair Group va da prioritate acelor aeroporturi care vor accepta măsuri de reducere a raportului factor de încărcare/costuri”, a subliniat compania irlandeză într-o scrisoare trimisă luna trecută, după care a solicitat o scutire completă de la plata taxelor de aeroport până în luna octombrie şi reduceri semnificative care să se prelungească pentru încă un an.
Recent directorul general de la Ryanair, Michael O’Leary, le-a spus investitorilor că operatorul este interesat să obţină „reduceri posibile doar odată în viaţă din partea aeroporturilor”.
Olivier Jankovec, preşedintele ACI Europe, a spus că operatorii low-cost mizează pe faptul că aeroporturile sunt disperate să vadă cum pasagerii revin şi deci sunt dispuse să renunţe la plata taxelor. „Companiile aeriene organizează un fel de concurs de frumuseţe între aeroporturi”, a apreciat Jankovec. Acesta a adăugat că scrisori precum cele trimise de Ryanair „arată dominaţia incredibilă pe care o pot exercita astăzi asupra aeroporturilor ca urmare a crizei”.