Actorul a devenit celebru cu rolul din westernul „Pentru un pumn de dolari“, oferit astăzi de EVZ pe DVD.
Pentru un pumn de dolari“/ „A Fistful of Dollars“, filmul distribuit astăzi împreună cu „Evenimentul zilei“, este un remake al unui film japonez, care a devenit o „figură“ iconică pentru genul western american. Folosită iniţial într-un sens peiorativ, pentru a denota westernurile „neoriginale“ filmate în studiourile italiene, sintagma „spaghetti western“ a căpătat o nouă dimensiune odată cu „Pumnul de dolari“ al lui Sergio Leone. Şi tot datorită acestui film, Clint Eastwood, care nu era chiar la prima apariţie pe marele ecran, a devenit unul dintre cele mai cunoscute staruri americane.
„Trilogia dolarilor“, la început
Când Leone a decis să preia povestea lui Kurosawa din „Yojimbo“, westernul hollywoodian era aţipit într-un somn vecin cu plictiseala. A fost nevoie de un regizor italian şi de o poveste japoneză să revigoreze genul, căci pelicula sparge câteva rutine: nu are indieni, eroul nu are nicio pornire romantică de a ne cânta la chitară şi, mai ales, nu e deloc atât de bine delimitat de „băieţii răi“. Ba dimpotrivă, „Omul fără nume“, pe care de data aceasta îl cheamă Joe, e la fel de fără milă şi însetat de bani ca şi personajele negative. Singura diferenţă este că nu se leagă de inocenţi. În plus, filmul nu se sfieşte să fie violent până la sânge. Aceste elemente noi, la care se adaugă stilul vizual inconfundabil al lui Leone, care îi datorează câte ceva şi lui Kurosawa, au fost folosite mai departe în restul „trilogiei dolarilor“: „For a few dollars more“ („Pentru câţiva dolari în plus“, 1965) şi „The good, the bad and the ugly“ („Cel bun, cel rău, cel urât“, 1966) - şi au redefinit decisiv regulile westernului.
Un samurai singuratic ajunge într-un orăşel scindat de două bande rivale şi decide să exploateze situaţia ca să facă nişte bani. Învrăjbeşte cele două tabere şi, ca urmare, distruge oraşul. Înlocuind samuraiul cu un pistolar, săbiile cu arme de foc, orăşelul japonez cu orăşelul San Miguel, pe Toshiro Mifune cu Eastwood, avem „For a fistful of dollars“. Dar nu era prima oară când Kurosawa fusese transformat în western - „Cei şapte magnifici“ se inspirase, cinci ani mai devreme, din „Cei şapte samurai“. Iar regizorul japonez a admis, la un moment dat, că e mai degrabă mulţumit de felul în care creaţiile sale au fost „traduse“ în limbajul westernului. Leone a fost primul, dar nu ultimul, care a exploatat povestea din „Yojimbo“: în 1996, Walter Hill l-a distribuit pe Bruce Willis în „Last man standing“, unde toate sunt mutate în epoca prohibiţiei.
Omul cu trei nume
Pentru toate cele trei filme ale lui Leone, personajul lui Clint Eastwood a fost promovat drept „Omul fără nume“. Şi, de fapt, titlul iniţial al lui „Per un pugno di dolari“ trebuia să fie „The Magnificent Stranger“. Cu trei zile înainte de a fi lansat în cinematografele americane, a fost schimbat în „A Fistful of Dollars“. Dar personajul interpretat de Eastwood poartă, de fapt, în fiecare dintre filmele trilogiei, un alt nume: Joe în primul, Monco, în al doilea, şi Blondie în al treilea. Actorul a contribuit decisiv la crearea stilului legendar al personajului său, procurându-ş i singur garderoba - jeanşii negri, dintr-un magazin sport de pe Hollywood Boulevard, pălăria, din Santa Monica, iar ţigaretele, de undeva din Beverly Hills. Cum istoria e uneori o chestiune de accident, Eastwood nu a fost prima opţiune a regizorului italian. După ce l-a avut în minte pe Henry Fonda, i-a oferit rolul lui Charles Bronson, care l-a respins spunând că e cel mai prost scenariu pe care l-a citit vreodată; James Coburn ar fi fost prea scump, Richard Harrison s-a eschivat şi l-a recomandat pe Eric Fleming, care la rândul lui a refuzat, sugerând în schimb că partenerul său din serialul TV „Rawhide“ ar putea fi potrivit.
DIN CULISE
Numele italiene ale echipei au fost americanizate
> Filmul reprezintă prima colaborare a lui Sergio Leone cu compozitorul Enio Morricone, deşi cei doi au fost colegi de şcoală. După ce a ascultat coloana sonoră creată de Morricone, nu s-a mai despărţit de el pentru întreaga sa carieră.
> Multe nume ale echipei europene (coproducţie Italia/Germania/Spania) au fost americanizate. Leone însuşi s-a rebotezat „Bob Robertson“, Gian Maria Volontè a devenit „Johnny Wells“, iar Erricone şi-a luat numele „Dan Savio“.
> Deşi a fost realizat în 1961, în Statele Unite nu a fost lansat decât în 1967. Întârzierea s-a datorat, în parte, faptului că scenariştii Akira Kurosawa şi Ryuzo Kikushima (creatorii lui „Yojimbo“) i-au dat în judecată pe realizatori pentru drepturi de autor. Cei doi au câştigat procesul şi au obţinut 15% din încasările internaţionale ale filmului şi drepturile exclusive de distribuţie a filmului în Japonia.