Câteva mii de pacienţi au fost rechemaţi pentru analize de serviciul de sănătate francez, pentru că ar fi putut fi diagnosticaţi greşit sau chiar ar fi putut contracta boli infecţioase grave, din cauza neregulilor descoperite de autorităţi în cinci clinici de radiologie din nordul ţării, informează Reuters.
Este vorba despre cel mai grav caz din istoria sistemului sanitar francez, un număr nespecificat dintre pacienţii rechemaţi pentru analize putând fi infectaţi cu virusul HIV sau cu cel al hepatitei, ca urmare a nesterilizării instrumentarului medical. Autorităţile au închis cele cinci clinici în decembrie anul trecut, în urma descoperirii unor grave nereguli: personal medical necalificat, nerespectarea normelor de igienă sau a siguranţei echipamentelor medicale şi greşeli în diagnosticarea pacienţilor.
Peste 7.000 de persoane vor fi chemate pentru reexaminare medicală, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Tineretului şi Sportului de la Paris. Autorităţile franceze au precizat că numărul cel mai mare de pacienţi au fost diagnosticaţi greşit ca fiind sănătoşi, după efectuarea unor mamografii sau radiografii. Numărul persoanelor infectate cu HIV - virusul care provoacă SIDA - sau cu alte tipuri de agenţi patogeni nu este clar încă, autorităţile urmând să facă această centralizare după efectuarea analizelor.