Dupa ce "Ghita" a facut furori printre japonezi, albumul "La varsta de trei ani", al Cleopatrei Stratan, va fi lansat in Tara Soarelui Rasare.
Dupa ce a devenit unul dintre cei mai bine vanduti artisti din Romania, transformandu-se rapid intr-un adevarat fenomen, Cleopatra Stratan a cucerit si Japonia, tara in care albumul ei de debut , „La varsta de trei ani”, va fi lansat saptamana viitoare, pe 18 aprilie.
„Calatoria” Cleopatrei in Tara Soarelui Rasare a inceput inca din toamna anului trecut, cand videoclipul piesei „Ghita” a fost prezentat intr-un show de televiziune japonez. Impactul asupra publicului nipon a fost urias, iar micuta cantareata a cucerit topurile din Japonia, devenind in scurt timp o vedeta. Insa japonezii au vrut mai mult.
Japonezii prefera originalul
„Am fost contactati de reprezentantii Pony Canyon Inc., una dintre cele mai mari case de productii din Japonia. Impreuna cu Cat Music, casa de discuri care ne reprezinta in Romania, am urmat procedurile de colaborare, astfel ca albumul „La varsta de trei ani” va fi lansat in Japonia”, spune Pavel Stratan.
Desi piesa „Ghita” are o varianta in limba engleza, realizata special pentru piata din strainatate, japonezii au preferat originalul. „Au fost propuse ambele versiuni, insa au ales-o pe cea in limba romana”, spune tatal micutei. Pe internet insa circula deja varianta in limba engleza a piesei „Ghita”, versurile fiind traduse de un cumnat al lui Pavel Stratan, dupa cum a precizat artistul.
Cleo nu va sustine concerte
Desi a confirmat ca exista mai multe oferte din strainatate si ca, foarte probabil, albumul fiicei sale va fi lansat in mai multe tari din Europa, Stratan a infirmat insa zvonurile potrivit carora fiica sa va sustine concerte „dupa granita”.
„Nici pentru toti banii din lume n-as fi de acord sa plec cu Cleopatra in vreo tara, pentru vreun concert. Eu consider ca, in momentul de fata, gradinita este mai importanta decat lansarea ei in toata lumea. Iar daca albumul „La varsta de trei ani” e cu adevarat asa de bun cum il considera fanii, se va putea promova si fara prezenta Cleopatrei”, sustine Stratan.
Totusi, cariera artistica a micutei nu va fi neglijata, ea urmand sa filmeze in curand un nou videoclip. „De ceva vreme ne aflam la Chisinau. Eu lucrez la un proiect nou, iar Cleo frecventeaza o gradinita particulara. Insa planuim sa venim la Bucuresti in vacanta, pentru filmarea videoclipului „Numar pan’ la unu””, mai spune artistul.
Adaptare
Ghita, „dupa granita”
Varianta in limba engleza a piesei „Ghita” respecta aproape fidel originalul, iar Cleopatra il cauta in continuare pe „eroul” ei. But Ghita’s not in town / I’ve asked for him arround / It seems to me he’s gone / He got abroad / Hard it’s been very hard/Want, but don’t know what I want / I know that you like me too / Ghita what is up with you? (Dar Ghita nu-i in sat / Eu m-am interesat / Imi pare ca-i plecat / Dupa granita / Greu, tare mi-i de greu / Vreu, dar nu stiu ce vreu / Stiu ca si tu ma placi / Spune, Ghita ce tu taci?).