Claudiu Adam a luat aur la drift, pe cel mai periculos traseu din România!

Greii competițiilor în drift, cu peste 15 ani de antrenamente în spate, au emoții mari de când un puști de doar 15 ani intră cu ei în competiție. Claudiu Adam a concurat weekendul trecut la Campionatul Național de drift și a luat locul 1 la Clasa Semi Pro. Aceasta este cea mai puternică ascensiune a unui nou venit în domeniu și, totodată, un record de vârstă. Țările în care se desfășoară astfel de competiții abia așteapă ca Adam să intre pe circuitele lor, acesta fiind un adevărat magnet pentru public.

Pe mașina lui tunată stă la loc de cinste un steag al României. Claudiu Adam, la cei 15 ani ai săi, se mândrește că a ajuns în competiții de peste mări și țări, unde i-a fost strigat numele, apoi naționalitatea. „În Bulgaria am fost singurul român în competiția de la Clasa Semi Pro. Mi-au strigat numele și am simțit un val de emoție. Apoi au spus și țara de origine, România, ceea ce a intensificat de o sută de ori starea mea. Atunci am simțit presiunea adevărată. Românii din public nu mă aclamau neapărat pe mine, ci țara pe care o reprezentam. Astfel că nu intru niciodată în competiție fără steagul României atașat de mașină! E chiar talismanul meu norocos!”, spune puștiul de 15 ani care lasă pe oricine cu gura căscată cu simțul său patriotic.

Se antrenează cu cap!

E un exemplu pentru generația viitoare, alegând să-și împartă timpul între școală și sport. „Nu am timp de bătut maidanul”, spune el. Părinții lui, Gabriela și Claudiu Adam simt cum le iese mândria prin pori când își văd copilul atât de determinat. Au emoții, deoarece driftul pe care îl face puștiul, la volanul unei mașini cu 650 de cai sub capotă, reprezintă un sport periculos. Totodată, cei doi au ales să aibă încredere în copilul lor care le-a promis că va face totul sub îndrumarea unor profesioniști. „Claudiu se antrenează de două ori pe lună, la școala lui Titi Aur, și e sprijint de acesta în a-și atinge potențialul maxim. Nu e foarte des, deoarece e un sport care necesită investiții foarte mari – atât în mașină, în antrenori și accesul pe circuit. Dar succesul fiului nostru se bazează și pe partea de pregătire mentală. Studiază foarte atent, zi de zi, trasee, metode de abordare a acestora și funcțiile mașinilor specifice acestui sport – de la mecanism, la greutate și tot așa. Depune enorm de multă muncă în ceea ce face și, iată, spre surprinderea tuturor, a întrecut sportivi cu mai mulți ani de experiență decât vârsta lui”, ne spune tatăl puștiuluisenzație.

 A luat locul 1 pe „Traseul dezastrelor”

În Campionatul Național de Drift, la etapa de la TransRarău, Claudiu Adam a câștigat trofeul cel mare, la clasa Semi Pro. Tânărul adolescent a manevrat mașina cu multă măiestrie pe cel mai dificil traseu din țara noastră, cunoscut sub denumirea „Traseul dezastrelor”. Foarte mulți participanți, atât în anii trecuți, cât și în etapa ce a avut loc săptămâna trecută, și-au făcut praf mașinile. Această experiență nefericită a avut-o și Claudiu Adam, anul trecut, pe acest traseu, după ce a scăpat de sub control bolidul într-o curbă periculoasă și s-a izbit de parapeți. „Am învățat mult din experiența de anul trecut, dar am fost și mai bine antrenat anul acesta, de către colegul meu de echipă, Santos de la EVL Motorsport. Acestea au fost elementele cheie care m-au dus pe podium, la cupa de aur”, spune Claudiu, admirându-și Cupa pe care scrie rândul la care a visat foarte mult: Locul 1 la Clasa Semi Pro.

Verișoara Eva, 8 ani, vrea să-i calce pe urme

Claudiu Adam a insuflat multă încredere în micuța lui verișoară, Eva Iorgulescu, în vârstă de doar 8 ani, care deja a experimentat senzația drifturilor de pe bancheta din dreapta a bolidului. Eva, urmărindu-și vărul, e determinată să ajungă și ea să mânuiască o mașină puternică asemănător campionului din familie. „Am plimbat-o și i-a plăcut tare mult. Practic, cred ca o să mă ajungă din urmă. E foarte ambițioasă, chiar mai ambițioasă ca mine. Iar bunica, care este și sponsorul meu principal și cea fără de care nu aș fi reușit în acest sport, o va ajuta și pe ea, dacă îi cere. E feblețea ei. Probabil că ea va primi și o mașină mai tare ca a mea!”, se amuză Claudiu. Cert este că micuța Eva va învăța să conducă doar de la el. „O s-o învăț tot ce știu. Și pe ea, și pe fratele meu mai mic. E datoria mea”, conchide talentatul adolescent.

 

Anul viitor urcă o nouă treaptă

După acest notabil succes, puștiul mai are de trecut cu brio cea de-a patra etapă a Campionatului Național, în august. „Și acela e un traseu de munte, dar e mai simplu. Emoțiile nu vor fi la intensitatea de la Rarău. Ne-a stat inima de câteva ori”, recunosc părinții lui Claudiu. Anul viitor, el va trece la clasa Pro, adică se va amesteca printre cei mari și, ca și acum, va fi un concurent de temut și, totodată, va fi cel mai tânăr încadrat în această categorie.