Claudia Pătrășcanu, față în față cu Gabi Bădălău. Haos la Judecătoria Constanța

Sursa foto: Arhiva EVZ

 

Pe 24 septembrie, Claudia Pătrășcanu și fostul ei soț, Gabi Bădălău, au ajuns la Judecătoria Constanța. Artista și afaceristul se ceartă pe custodia copilului și n-au reușit să găsească o cale de mijloc. Cântăreața susține că acesta nu respectă termenul legal stabilit pentru petrecerea timpului cu cei doi fii ai lor.

Claudia Pătrășcanu, față în față cu Gabi Bădălău

Pe rolul Judecătoriei Constanța, Secţia civilă pe data de 12.09.2024, a fost înregistrat dosarul nr. 26132/212/2024 și obiectul - ordonanţă preşedinţială suplinire consimțământ. Termen în acest dosar este astăzi, 24 septembrie 2024.

Avocatul Claudiei Pătrășcanu a spus că Gabi Bădălău îi interzice clientei sale să meargă la muncă și să apară pe micile ecrane. Cu toate acestea, el se afișează cu iubita sa, Bianca Drăgușanu.

Îi interzice să mai apară la televizor

„Sperăm să terminăm rapid și să își poată desfășura activitatea pe care și-o dorește, să revină pe micile ecrane. Tatăl, respectiv, domnul Bădălău, îi interzice dreptul la muncă – să se prezinte la locul de muncă. Au mai fost încercări de a reveni pe micul ecran, dar nu i s-a permis. Dacă vă veți uita pe pe profilul Biancăi Drăgușanu și a lui Gabi Bădălău există poze, chiar și cu copiii”, a spus avocatul Adrian Cuculis, potrivit ziarulconstanța.ro.

Claudia Pătrășcanu a chemat poliția

Recent, cântăreața a mers cu poliția la domiciliul lui Gabi Bădălău din Bolintin-Vale. Artista a spus că nu și-a mai văzut copiii de două săptămâni și că fostul ei soț a petrecut prea mult timp cu ei. La momentul respectiv, afaceristul a declarat că micuții au discutat cu mama lor în permanență la telefon și că a acceptat să-i mai lase două zile la el.

„Copiii sunt la mine în vacanță. Claudia a stabilit cu mine să țin băieții până luni, pentru că aveam două zile de recuperat. În cele două săptămâni de vacanță, băieții au vorbit periodic cu mama lor și chiar s-au văzut de câteva ori în București. Băieții i-au spus Claudiei că își doresc să mai stea o zi în plus la mine. Mâine o să îi duc pe cei mici la Claudia”, a spus fostul soț al Claudiei.