"Una dintre cele mai importante consecinţe ale introducerii clasei pregătitoare în acest an este faptul că 20.000 de copii care nu ar fi beneficiat altfel de şcolarizare vor merge la şcoală", a spus ieri Daniel Funeriu la Cluj-Napoca, la o întâlnire a inspectorilor şcolari cu atribuţii în învăţământul pentru limbile minorităţilor naţionale.

Copiii "vor învăţa jucându-se" în clasa pregătitoare, susţine ministrul Educaţiei.

Anul de tranziţie către şcoală

"În România, trecerea de la grădiniţă la şcoală era mult prea abruptă. Părinţii ştiu foarte bine că, la grădiniţă, copiii se jucau, după care intrau la şcoală în clasa întâi într-un format foarte rigid. Existenţa clasei pregătitoare va face exact acest lucru: copiii vor avea o perioadă de tranziţie, vor învăţa jucându-se, tocmai pentru a le da cele mai bune preachiziţii pentru urmarea învăţământului ulterior", a afirmat Funeriu.

Merg la clasa pregătitoare copiii născuţi în 2006

În acest an, măsura îi afectează pe copiii născuţi în 2006 care trebuie să aleagă între clasa zero de la şcoală şi grădiniţă. Astfel, copiii născuţi în 2006 până la 31 august se duc la şcoală şi o încep cu clasa pregătitoare, iar cei născuţi între 1 septembrie şi 31 decembrie 2006 pot opta, în funcţie de dezvoltarea lor intelectuală, emoţională şi fizică de la acea vârstă, între şcoală – clasa pregătitoare – şi încă un an la grădiniţă. În anul următor, ei vor merge la şcoală tot în clasa zero.

Odată cu trecerea clasei pregătitoare la ciclul primar, învăţământul devine obligatoriu de la vârsta de 6 ani. Clasa pregătitoare se organizează în cadrul şcolilor cu învăţământ primar, dar poate funcţiona şi în cadrul grădiniţelor.