Clara Haskil și Dinu Lipatti. Unii dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, interpreți geniali ai celor mai mari compozitori. Și nu o interpretare corectă, ci una tinsă de aripa îngerilor.
Clara Haskil are acum un festival în România. Căci aici s-a născut. Dinu Lipatti încă mai este descoperit de cercetători, încă se mai descoperă interpretări de-ale sale, istorii. Despre Dinu Lipatti se vorbește mai des. Despre Clara … doar în ultimii ani, de când la Sibiu a luat naștere festivalul care îi poartă numele.
Cea de a treia ediție a Festivalului Internațional „Clara Haskil” de la Sibiu, va avea loc în perioada 29 octombrie – 5 noiembrie, pe scena Sălii Thalia. La fel ca și în anii precendenți, nume importante ale scenei muzicale internaționale sunt înscrise pe afișul ediției din acest an. Dar despre invitați vom mai vorbi.
Clara Haskil a fost un copil-minune. Se născuse la 7 ianuarie 1895, la București, într-o familie de evrei. Clara a mai avut două surori, pe Lili și pe Jana. Tatăl lor va muri de tânăr. Soția, Bertha, va face eforturi supraomenești pentru ca fetele să urmeze calea muzicii. Toate trei iubeau muzica, toate trei erau talentate. Dar Clara era mai mult decât un talent. La vârsta de 3-4 ani, Clara putea să cânte la pianul surorii sale, bucăți studiate de aceasta. Era de ajuns să audă sau să citească o dată o lucrare muzicală pentru a o reda, chiar și după ani!
Cu toate acestea, deși avea să-i uimească pe cei mai importanți oameni ai vremii sale, în țară și în străinătate, Clara Haskil, o fire bolnăvicioasă, nu a primit laurii prea repede. Au fost ani când a căutat cu înfrigurare angajamente. A trăit clipe foarte grele, a scăpat ca prin urechile acului de naziști. Uneori a primit ca plată rochia în care s-a îmbrăcat ca să concerteze. Treizeci de ani s-a chinuit, a luptat, a supraviețuit pentru muzică. Pentru ea, muzica era o Zeiță, iar era, Clara, o preoteasă. Nu conta ce credeau ceilalți oameni.
Apoi, pe când Clara avea 50 de ani, în 1950, lumea a început să vuiască de talentul ei!
Prietenia cu Dinu Lipatti
Dinu Lipatti și Clara Haskil
Dragul de Lipatti , ieri seară i-a doborât încă o dată pe toți pianiștii cu Mozart-ul său. Este un ales al zeilor, dar și eu le mulțumesc că mi-au dat și mie câte ceva...”. Clara și Dinu s-au cunoscut începutul anului 1936, la Paris, în casa Prințesei de Polignac, o mare admiratoare și susținătoare a celor doi. El avea numai 19 ani. Dar lumea toată vorbea deja despre măiestria sa, luase premii.
A fost de ajuns acea întâlnire, pentru a rămâne pentru veșnicie cei mai buni prieteni și între ei să se nască o iubire cum numai între genii se poate naște. Bineînțeles, nu vorbește nimeni de iubire fizică, nu vorbește nimeni de întâlniri pasionale. Totul, la ei, se consuma în sferele înalte ale muzicii. Totul era cu muzică sau despre muzică. Cei doi se întâlnesc des, vorbesc zilnic la telefon.
La 19 octombrie 1938 Clara și Dinu, la inițiativa Prințesei de Polignac, vor interpreta Concertul în Mi bemol la două piane de Mozart. În timp vor mai cânta împreună. Prietenia lor va fi tot mai strânsă. El o răsfăța spunându-i Clarineta. „Scumpe prietene, (…) Ți-am spus deseori cât m-au atras natura, caracterul dumitale rare și cât m-a bucurat prietenia sinceră ce am simțit din partea dumitale. Iacă o adevărată declarație!(...).” , îi scria Clara lui Dinu.
Când izbucnește războiul, al Doilea Război Mondial, Dinu Lipatti pleacă În România. Clarei îi lipsește foarte mult prezența sa, care îi dădea putere. „(...) Mon cher Dinu, (...)Scrisoarea dumitale plină de știri interesante mi-a făcut cea mai mare plăcere și m-am bucurat de a te ști într-o dispoziție bună și de a vedea că faci proiecte frumoase și lucrezi cu curaj. Bine faci, bravo! Mi-a fost tare necaz nr. 1 Că m-ai și înlocuit cu Madeleine Cantacuzene (cea care va deveni doamna Lipatti n.r.) - concurentă redutabilă În toate privințele! (...)”. Dinu Lipatti îi menține legătura cu țara, pe care nu o va mai revedea.
Pe Madeleine o va cunoaște peste câțiva ani, în Elveția și vor deveni cele mai bune prietene. Soția lui Lipatti o admira pe Clara. Clara și Dinu erau pentru ea minuni.
Iată ce îi scrie Clarei, Dinu Lipatti, la 10 octombrie 1945: „Dragă Clara,/ Nu am cuvinte pentru a-ți spune cât de mult ne-ai entuziasmat și tulburat cu Mozart-ul dumitale de ieri. (...)Am fost fericit să constat că ești într-o formă cu totul excepțională. Cu siguranță și o noblețe maiestuoasă ți-ai ținut discursul (tot timpul vibrant, niciodată indiferent), ca și cum ai fi vorbit prin fiecare notă. (...) ești o foarte mare artistă și îți mulțumesc pentru ce ne-ai dăruit aseară(...)”.
Povestea lor, prietenia lor, iubirea lor în muzică, toate aveau să se sfârșească la 2 decembrie 1950. Dinu, deși mai tânăr, pleacă. Fără „poetul pianului”, Clara va suferi înfiorător!