Lăutarii din Gorj au strâns sute de oameni la festivalul "Nopţile României" din Tel Aviv, care s-a încheiat duminică.

A doua ediţie a festivalului “Nopţile României”, organizat de Institutul Cultural Român din Tel Aviv, a reunit, între 11şi 14 septembrie, în piaţa din faţa Bisericii Sfântului Petru, din oraşul vechi Yafo, 32 de artişti din România: meşteri populari din toata ţara, Grupul Iza din Maramureş, Taraful Arginţilor din Pârâu de Pripor (comuna Godineşti, judeţul Gorj) şi formaţia Nightlosers. Dacă formaţiile au cântat în fiecare seară în faţa a sute de oameni adunaţi în piaţă, ieri, festivalul s-a mutat la Haifa, oraş aflat la 80 de km de Capitala Israelului.

Numeroşi evrei veniseră chitiţi să cumpere brânza tradiţională din burduf, “pe care nu o mai găseşti nicăieri în lume”. Din păcate, spre dezamăgirea doritorilor, anul acesta, pentru produsele alimentare nu s-au mai obţinut aprobările necesare pentru a le aduce din ţară. Ei s-au putut consola doar cu obiectele artizanale româneşti.

Sârbe, hore, “gorjeniţe”

Într-un asemenea decor s-a remarcat, de departe, Taraful Argint de la Gorj. Îmbrăcaţi în costume populare, dar cu sandale şi pantofi moderni, cei cinci membri ai familiei Argint au venit din satul Pârâu de Pripor cu un sac de instrumente: viole, violoncel, braci ( o vioară mai mare), chitară, acordeon şi contrabas. Un taraf pe cinste, renumit în toată zona, format din reprezentanţii cei mai de seamă ai clanului Argint: Victor Jr., Florian, Maria, Marian, dar şi verişorul Pobirci Adrian şi mătuşa Magdalena.

Atât joi seară, cât şi sâmbătă seară, ei au cântat din melodii faimoase ale Mariei Lătăreţu, „Mai ţii minte, măi, dragă Marie”, „Mai treci neică şi tu dealu’”, “cântece de ascultare”, cum le numesc ei, dar şi unele ritmate - sârbe, hore, “gorjeniţe”, „ungurica” ( dans) sau ghimpele ( joc în doi).

“Uşurel trecui prin lume”

„Arginţii” au învăţat meserie din tată în fiu. Şi părinţii, şi bunicii lor au fost tot lăutari. Când au început ei să cânte pe scena din piaţa Kedumim, unii spectatori au împuşcat un joc pe toată cinstea. Când au schimbat registrul, cu doinele, „Uşurel trecui prin lume” şi „De mic, rămăsei sărac”, lăutarii au scos lacrimi din ochii românilor cu dor de casă, aliniaţi pe scaunele din faţa scenei.

„De când mă ştiu cânt”, povesteşte Viorel Argint, şeful grupului. „Nouă ne place muzica bătrânească, noi cântăm cu instrumentele reci, adică live şi numai cântece de Gorj”, explică el.

„Tineretul ăsta ne-a denaturat folclorul nostru cel adevărat, dar noi încercăm să-l mai ţinem cât putem. Au înnebunit tinerii ăştia, pe la nunţi, ne cer să cântăm şi manele....nu mai înţeleg nimic din muzica cea adevărată”, zice apăsat şi mama –solistă Maria, care are ici-colo şuviţe roz prin păr. “Dar noi o cântăm aci, la capătul lumii, cu bucurie”, trage linia mama Maria, mândră nevoie mare.

Dor de pisica de acasă

În piaţa din faţa catedralei Sfântului Petru din Yafo, portul de unde se spune că Iona a plecat pe mare şi Sfântul Petru a înviat-o pe Tavita, meşterii populari, trimişi de Muzeul Ţăranului Român, şi-au expus cu mândrie blidarele, măştile cu dinţi de fasole, bâtele, căuşele, sfeşnicele, prosoapele ţesute la război, mărgelele cusute cu mâna pe broderii.

Lumea a fost cu adevărat impresionată de roata olarului adusă de nea Mitică tocmai din Piscu-Ciolpani. Mâinile bătătorite ale lui nea Mitică au dovedit cum pământul poate prinde viaţă în mici ghivece sau căniţe, iar mulţimea de copii care l-a înconjurat „înotat” în lut şi s-a murdărit din cap până în picioare.

Designerul Ana Ponta a expus pe taraba sa nişte păpuşi şi nişte pisici de toată frumuseţea, brodate cu mâna ei, care le-au întrecut în delicateţe chiar şi pe felinele israelite, care treceau tacticos prin piaţă. Pe pisica din România, “home- made”, scria: „Sunt o pisică cu levănţică”. “Şi, da, cele mai sensibile pisici de pe pământ rămân tot cele de acasă…”, a oftat o româncă plecată de 40 de ani din ţară.

Sufletul întregii mănifestări râmâne Madeea Axinciuc, directorul Institutului Cultural Român din Tel Aviv, care, alături de mână de oameni din echipa sa, a făcut eforturi uriaşe pentru organizarea acestui festival, luptându-se din răsputeri cu birocraţia. “Faptul că sute de persoane au participat la acest festival arată că a meritat toată zbaterea”, a spus Madeea Axinciuc. CITIŢI ŞI: Sinagogile din Moldova, înviate în Ţara Sfântă