Clădirea din curtea CSM din Chișinău, scoasă la mezat cu 1,25 milioane de euro. Cine a pus ochii pe imobil

Clădirea din curtea CSM din Chișinău, scoasă la mezat cu 1,25 milioane de euro. Cine a pus ochii pe imobilInstanță. Sursa foto: Arhiva EVZ

O clădire cu patru nivele din curtea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost scoasă în vânzare cu 1,25 milioane de euro. Clădirea aparține unei întreprinderi fondată de cetățeni ruși, care cu aproape nouă ani în urmă au vândut statului cele două clădiri alăturate, care adăpostesc CSM.

Agentul imobiliar susține că imobilul cu suprafața de 1.054 de metri pătrați este cu reparație și dotat cu mobilă de lux. Fotografia principală a imobilului reprezintă poarta de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pe care este arborat drapelul de stat al Republicii Moldova.

Saună și piscină pentru... procurori

Sursele noastre susțin că pe imobilul scos la mezat ar fi pus ochiul factori de decizie din Procuratura Generală pentru evacuarea Consiliului Superior al Procurorilor(CSP), care acum își are sediul în aripa stângă a Procuraturii Generale și care ar urma să găzduiască Procuratura Anticorupție, care se află în același sediu cu Centrul Național Anticorupție. „Au fost doi reprezentanți ai Procuraturii Generale, au văzut imobilul și le-a plăcut, Acolo doar mobila costă peste 60.000 de euro. Este saună, piscină”, ne-a spus sursa.

Reprezentanții Procuraturii Generale ar fi discutat cu proprietarii clădirii care au acceptat o cedare generoasă din preț, însă negocierile ar fi trecut pe linie moartă după votarea Guvernului Recean.

Cui aparține imobilul scos la mezat

Proprietatea a fost cumpărată de la compania vinicolă Wine International Project, fondată în 1995 de Dmitri Ignatenko, Ivan Lisneac și fiul acestuia, Maxim Lisneac, toţi cetăţeni ai Federaţiei Ruse.

Compania a procurat trei imobile pe strada Mihai Eminescu 5 în toamna anului 1998. La 13 noiembrie 2007, Ivan Lisneac și fiica lui Dmitri Ignatenko, Olesea, au fondat o altă întreprindere, Profmedstil, care a cumpărat în februarie 2004 cele trei imobile de la Wine International Project.La finele lui 2014, două dintre clădiri au fost procurate pentru Consiliul Superior al

Magistraturii, iar alta a fost vândută întreprinderii Gala-agro, o firmă fondată în octombrie 2011 de către Galina Lisneac, soția lui Ivan Lisneac.

În decembrie 2017, Gala-agro a vândut clădirea societății comerciale Licon-pro, fondată în 1996 de către soții Galina și Ivan Lisneac. După încheierea tranzacțiilor în cazul imobilului de pe strada Mihai Eminescu 5, SRL Profmedstil și SRL Gala-agro au fost lichidate.

Între 2009 și 2012, cele două clădiri ajunse în gestiunea Consiliului Superior al Magistraturii au fost lăsate în repetate rânduri drept gaj la Moldindconbank pentru credite. Ultimul credit a fost stins în septembrie 2013, cu mai puțin de trei luni înainte de încheierea tranzacției.

În acest moment, în clădirea vecină cu sediul CSM își au sediul și adresa juridică câteva firme ale familiei Lisneac. Angajații și vizitatorii Consiliului Superior al Magistraturii, precum și ai firmelor lui Lisneac, trebuie să treacă pe lângă un post de pază comun, unde face de gardă un angajat al Servicii Pază al Ministerul Afacerilor Interne. Aceste servicii sunt plătite din banii publici alocați pentru necesitățile CSM și costă în jur de 400.000 de lei pe an.