Ciuhandu, dat fară din Conducerea Centrală a PNŢCD

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu a fost destituit, azi, de către Conducerea Centrală a PNŢCD.

Anunţul a fost făcut în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare, convocat la Sinaia cu scopul de a ratifica acordul dintre PNŢCD şi PNL.

La întâlnirea de la Sinaia, condusă de Marian Petre Miluţ, au fost prezenţi 51 din cei 82 de membri ai CNC, care au votat eliberarea din funcţie a preşedintelui acestui for, Gheorghe Ciuhandu.

În acelaşi timp, la Bucureşti a fost convocat Congresul Extraordinar al PNŢCD, sub conducerea aripii dure a partidului (Ion Diaconescu, surorile Coposu şi Gheorghe Ciuhandu).

Întrunirea a avut ca scop invalidarea acordului cu PNL, care pune în pericol existenţa PNŢCD pe scena politică.

Conform Realitatea, în cadrul Comitetului Naţional de Conducere al PNŢCD de la Sinaia, a fost adoptată o rezoluţie prin care adunarea de la Bucureşti este declarată nelegală şi nelegitimă.

Citiţi şi

PNŢCD se sparge în congrese separate

Sursa:Realitatea