Ori de cîte ori văd placa comemorativă, pe lîngă eterna întrebare Cum dracu a fost împușcat ditamai premierul în plină gară? îmi vin în minte amănuntele despre sărăcia lui I.G. Duca, neobișnuită nu numai la politicienii de azi, dar și la cei din anii interbelici.

Am găsit timp într-una din seri să răsfoiesc o carte luată de la un anticar din Piața Amzei, furată de la BCS (așa scrie pe cotă, o fi vorba de Biblioteca Centrală de stat de pe vremuri?) și pusă deoparte în vederea repartizării în biblioteca mea de acasă. Se intitulează În halat și papuci și cuprinde un prim volum din reportajele de viață personală publicate duminică de duminică în revista Încotro? publicație de informație și satiră politică, economică și artistică, apărută – zice prefața la carte – în iunie 1931.

„Prezintare” la primul volum explică originalitatea posturii de în halat și papuci: „Fiindcă în halat și papuci, omul e mai om decît în frac impecabil ori pompoasă uniformă. În halat și papuci oamenii nu mai apar nici așa de buni, nici așa de răi, nici așa de proști și nici așa de inteligenți, cum sînt sau cum ar voi să fie crezuți.” Volumul cuprinde reportaje despre omul Dr. C. Angelescu, C. Argetoianu, Armand Călinescu, Dem. Dobrescu, I.G. Duca, Grigore Filipescu, M. Ghelmegeanu, N. Iorga, Dr. N. Lupu, Virgil Madgearu, Iuliu Maniu, G.G. Mironescu, V.V. Tilea, Al. Vaida Voievod. Citesc în viteză Dem. Dobrescu, I.G. Duca, Iuliu Maniu, C. Argetoianu, Armand Călinescu, N. Iorga. Autori sînt Victor Rodan, Tudor Șoimaru, L.G. Legrel.

Despre I. G. Duca autorii scriu la un moment dat: „Cînd, într-una din ultimele primăveri, d. N. Titulescu primi din nou – nu mai ştim pentru a cîta oară – misiunea de a încerca constituirea unui guvern de concentrare, prima d-sale grijă fu să-i caute pe şefii de partide şi să le comunice că este iarăşi pe cale de a deveni Preşedintele Consiliului. Pe d. Maniu ştia unde-l găseşte: fie la Bădăcin, fie în Clopotarii Vechi, care a fost atît de des teatrul unor interminabile şi savante pertractări. D. Mareşal Averescu e cu domiciliul acolo unde se cuvine unui general glorios: lîngă Arcul de triumf. Cînd spui Nicolae Iorga, spui Vălenii de Munte, după cum cînd spui Athénée-Palace, l-ai şi văzut pe d. dr. Lupu.

Dar de unde să-l iei pe d. Duca? I se dădu d-lui Titulescu o adresă: str. Cometei, 26. Dar în strada Cometei, 26, este o casă cu multe etaje şi fiecare etaj are mai multe apartamente. Aşa încît d. Titulescu nimeri întîi la o moaşă, pe urmă la un colonel pensionar, bătu la uşa unui avocat şi năvăli entuziast în cabinetul unui dentist, pînă ce să dea de cele cîteva trepte, care duc la apartamentul dlui I.G. Duca. Fiindcă şeful partidului liberal, fost în atîtea rînduri ministru şi, în viitor, probabil – ei da! ce să vă miraţi! – prim-ministru, locuieşte ca un burghez sub-modest.

Politica i-a adus o rapidă ascensiune, e adevărat, dar o ascensiune pur politică; d. Duca este desminţirea vie a convingerii unanime că în politica noastră omul intră cu haina ruptă în coate şi în alte părţi, şi iese cu vilă la Mentoa şi milioane în Elveţia. Camera d-sale de lucru, cît o cabină telefonică mai spațioasă, e mobilată cu o masă stranie, ca o masă de bucătărie, în chip de birou, iar în chip de fotoliu, are… un scaun de pian! Singura mobilă mai somptuoasă e o canapea, în care te cufunzi precipitat cu un efect de surpriză garantat, canapea acoperită cu un văl de pluș roșu ca o cortină de teatru.”

Despre sărăcia lui I.G. Duca am scris într-un eseu mai vechi, apărut nu știu unde și nu știu cînd: „Numărul din 24 iulie 1935 al revistei Ilustraţiunea română, publica- ţie cu fotografii a ziarului Universul, tipăreşte reportajul Noutăţi în «galantarul» morgii. Autorul făcuse un raid jurnalistic la muzeul Institutului medico-legal din Bucureşti, considerat drept unul dintre cele mai însemnate muzee ale Europei. (…) Muzeul conţine însă o piesă prin care articolul devine un moment semnificativ. O piesă reprodusă într-una din imagini. Şi despre care se scrie: «Una din noutăţile cele mai dureroase, sosite de curînd în această vitrină, în care se oglindesc toate tarele omenirii, e îmbrăcămintea pe care a purtat-o regretatul Duca, în momentul tragicei sale morţi!

Trecînd peste emoţia pe care ţi-o produce paltonul şi pălăria năclăite de sînge, a căror apariţie spectrală, pe un cuier obişnuit, în mijlocul decorului de creiere despicate şi inimi tăiate, ne izbeşte modestia – am putea spune fără nici o sfială: sărăcia – hainelor celui care a fost prim ministru al ţării. E un palton învechit, cu blana de la gît roasă, cu coatele lucioase. Iar pălăria deformată de vreme are căptuşeala tăiată. De altfel, în buzunarul fostului şef al partidului liberal, s-a găsit, în momentul tragicei sale morţi, suma de lei 80».” 

S-ar cuveni să melancolizez asupra prăpastiei dintre I. G. Duca și politicienii noștri postdecembriști. N-o fac. Sunt prea bătrîn ca să nu știu că ar fi un gest de o perfectă inutilitate. Despre bogăția ghiorțănistă a politicienilor noștri postdecembriști n-am scris doar eu. Au scris și mulți alții. Ei, și! Presa scrie, cititorii se indignează, politicienii se îmbogățesc!

N.B. I. G. Duca trebuia să plece cu trenul de 21 și 15. Trenul a întîrziat o oră. Ne aflam în decembrie 1933. Suntem în august 2017, după 84 de ani. Au trecut de atunci mai multe regimuri, un Război mondial, trei dictaturi, o Revoluție. În gara Sinaia, trenurile întîrzie și acum tot cam o oră.