Ciucă despre legea pensiilor militare: Sper ca Ciolacu să o semneze

Nicolae Ciucă Sursa foto: Facebook

Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a afirmat că inechităţile din sistemul de pensii militare trebuie eliminate și că a propus tot ce este necesar în noul proiect de lege.

Ciucă speră ca Ciolacu să semneze noua lege a pensiilor pentru militari

Candidatul la președinție Nicolae Ciucă își asumă noua lege a pensiilor militare și speră ca peședintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu să o semneze.

„Este legea plecată de la noi. Sper ca Ciolacu să înţeleagă să o semneze”, adaugă el.

Nicolae Ciucă a cerut eliminarea inechităților din sistemul de pensii militare

Candidații la președinție au avut discuții pe margina eliminării inechităților dintre un maior ieșit la pensie în anul 2021, și unul care a ieșit la pensie în 2013. Frustrarea celui din urmă este normală. Proiectul de lege este acum la Camera Deputaților și așteaptă să fie semnat.

Sursa foto: Facebook

„Aia cu rezerviştii este legea plecată de la noi. Sper ca Ciolacu să înţeleagă să o semneze. Nu e normal să fie aşa. Pentru că a fost o discuţie pe care am avut-o cu el de la început: bă, trebuie eliminate, nu i-am cerut altceva decât eliminarea inechităţilor din sistemul de pensii militare, pentru că nu e normal ca un om, un maior de exemplu, care a ieşit de pe o funcţie în 2011, cu unul care a ieşit în 2013, să fie o diferenţă atât de mare la număr de ani munciţi, la funcţie, la grad. Adică e normal că este frustrant şi de neacceptat. Îl avem la Camera Deputaţilor, aşteptăm să se hotărască să îl voteze”, a explicat liderul PNL.

Nicolae Ciucă mesaj pentru cetățenii Republicii Moldova

Tot astăzi, președintele Partidului Liberal a dat un mesaj îndemn, pentru toți cetățenii Republicii Moldova de a ieși la vot și de a alege calea cea bună.

„Referendumul de astăzi este şansa unirii României şi Republicii Moldova în Uniunea Europeană! Îndemn toţi cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova, din România şi de oriunde să voteze la referendum şi să aleagă calea cea bună pentru viitorul ţării”.