Multe agenții de turism deja au anunțat lista cu cele mai avantajoase city break-uri din 2024. Românii care vor să plece în vacanță au la dispoziție mai multe oferte interesante.
Multe agenții de turism deja au anunțat lista cu cele mai avantajoase city break-uri din 2024. Peste 40% dintre români și-au făcut deja bugetul. Aceștia au în plan să cheltuie între 1.000 și 2.500 de euro pentru vacanțele din acest an. Iar la mare căutare e sejurul de 7 nopți.
City break-uri în Grecia și Italia
Cei mai mulți turiști vor să meargă în vacanță în Grecia, dar și în Italia. Anul acesta, tarifele pornesc chiar și de la 300 de euro de persoană, în funcție de destinație. Prețurile variază în funcție de destinație, dar și de cazare.
„Vorbim despre nişte destinaţii în Italia şi în Grecia, în special. Pentru un sejur în insula Ischia, un preţ mediu al unui pachet pentru două persoane este în jur de 1500 de euro pentru un hotel de patru stele cu demipensiune. În insula Lesbos, tarifele pornesc de la 300 de euro de persoană”, a spus Horia Beleneş, director general agenţie de turism, conform observatornews.ro.
Mulți deja și-au rezervat vacanța
Prețul pentru un sejur all inclusive în stațiunea Eforie a ajuns să coste acum 2.000 de lei. Agenții de turism au declarat că majoritatea românilor sunt interesați de ofertele de la mare, munte și staţiunile balneare.
„Am văzut deja în luna ianuarie o creştere a rezervărilor cu 30-35% pe programul înscrieri timpurii. Românii merg în primul rând la mare, merg şi la munte, merg şi în staţiunile balneare”, a mai dezvăluit Adrian Voican, proprietar agenţie de turism.
Alte destinații turistice accesibile
Turiștii pot merge și în Lisabona, capitala Portugaliei, care este considerată cel mai ieftin oraș din Europa de Vest. Costurile sunt chiar și cu jumătate mai mici față de alte orașe din această parte a continentului. Un alt oraș cu prețuri atractive este Buenos Aires, capitala Argentinei.
Cei care vor să meargă în vacanță în Asia pot merge în Tokyo. Acest oraș este mai ieftin ca Singapore și Hong Kong. Aici, turiștii se pot plimba gratuit prin cele 24.000 de metri pătrați de grădini urbane și instalații de artă publică din cartierul nou dezvoltat Aza-budai Hills, pot vizita Muzeul de Artă contemporană și Tokyo City View, care oferă o vedere a orașului de la 250 de metri deasupra nivelului mării.