Liberalul Florin Cîțu a cerut demisia de urgență a premierului Marcel Ciolacu, acesta din urmă fiind acuzat că a gestionat greșit banii din PNRR. În replică, actualul premier a vorbit despre „prostia unui accident care a fost prim-ministru”.
Concret, fostul ministru de Finanțe, Florin Cîțu îi reproșează liderului PSD că a tăiat 2 miliarde din PNRR deși avea la dispoziție instrumentele necesare pentru a împiedica acest lucru.
Contre dure în Coaliția de guvernare
”Ciolacu a TĂIAT 2 miliarde de euro din PNRR deși putea să negocieze cu Comisia Europeană să nu-i taie. Este incapabil sau avem încă o dovadă că nu-i pasă de români? Singurul lucru care trebuia negociat la Bruxelles de Ciolacu era acesta: NU TĂIEM DOUĂ miliarde de euro din PNRR pentru că economia este în cap. Dar nu a făcut asta. A tăiat DOUĂ miliarde de euro și i-a condamnat pe români la sărăcie”, a declarat Florin Cîțu.
Cîțu îi reamintește premierului Ciolacu că guvernarea liberală a depus toate eforturile pentru ca România să beneficieze de toată suma din PNRR, mai exact 30 de miliarde de euro. Ba mai mult, adăugă liberalul, decizia lui Ciolacu este ”una criminală”, dat fiind faptul că investițiile urmate ar fi trebuit să fie destinate pentru construcția a șase spitale și 2.000 de școli.
„Acțiunea lui Ciolacu este cu adevărat criminală când ne uităm că a tăiat investițiile pentru spitale și școli. Sase spitale (toate în localități administrate de liberali) și 2000 de școli. Iar daca este INCAPABIL sa negocieze cu CE, erau alte obiective în PNRR care sunt foarte mult întârziate, tot din cauza lui, de unde putea să taie bani. Trebuie să demisioneze imediat. Ciolacu nu are nicio scuză pentru această decizie criminală și ar trebui să demisioneze IMEDIAT.
Îi aduc aminte lui Ciolacu că inițial CE a propus României să acceseze doar aproximativ 15 miliarde de euro. Am mers la Bruxelles și am negociat în interesul românilor și am reușit să conving comisia să dubleze suma din PNRR pentru noi. Așa s-a ajuns la aproximativ 30 de miliarde de euro în PNRR”, a punctat Cîțu.
Florin Cîțu: „Faptele, nu vorbele lui Marcel Ciolacu trebuie judecate”
În finalul declarației, fostul premier a dat de înțeles că deciziile lui Marcel Ciolacu sunt de fapt ordine ”venite de sus” care afectează bunăstarea românilor.
„Guvernarea liberală s-a bătut la Bruxelles că să avem TOATĂ suma din PNRR tocmai pentru a avea mai mulți bani pentru spitale și școli. Așa am reușit să alocăm 2,4 miliarde de euro pentru construcția de spitale. Nu ne imaginam vreodată că vine Ciolacu și taie tocmai de aici.
Acestea sunt fapte, nu vorbe. Se poate negocia cu Comisia Europeană în FAVOAREA românilor dacă ai argumente. Faptele, nu vorbele lui Marcel Ciolacu trebuie judecate. Faptele arată că a băgat economia în FALIMENT, a furat deja 2 miliarde de euro din buzunarele românilor și lucrurile merg din ce în ce mai rău.
Dar Ciolacu nu se oprește. Urmează să arunce asupra economiei încă un rând de taxe și AUSTERITATE cu care să îngroape definitiv economia. Rămâne doar să aflăm la ordinul cui ia Ciolacu toate aceste decizii împotriva românilor”, conchide Cîțu.
Replica premierului Marcel Ciolacu pentru Florin Cîțu
Asemenea acuzații nu aveau cum să rămână neplătite. În barca social democraților, timonierul Ciolacu îi livrează o replică pe măsură. Actualul premier a explicat faptul că proiectele din PNRR nu au fost pierdute. Au fost mutate pe alte tipuri de finanțări. Guvernul se va împrumuta de la Banca Europenă pentru Investiții (BEI) pentru finalizarea celor șase spitale regionale.
Totodată, Marcel Ciolacu a evidențiat faptul ministrul Rafila este cel care a sistat finanțarea construcției celor șase spitale. Principalul motiv constă în faptul că respectivele proiecte erau de fapt niște schițe, iar sumele înaintate erau pur orientative.
Termenul limită pentru finalizarea proiectelor din PNRR este 2026. Prin urmare, spitalele respective nu s-ar fi încadrat în termen. Cât despre dobânzile pe care le va plăti România, Băncii Europene de Investiții, Ciolacu a fost destul de evaziv.
Premierul a precizat că sunt dobânzi mici pentru că sunt credite pentru proiecte de investiții. În altă ordine de idei pentru Marcel Ciolacu, Cîțu nu reprezintă nimic altceva decât „ prostia unui accident care a fost prim-ministru”.
Marcel Ciolacu: „Prostia unui accident care a fost la un moment dat prim-ministru”
„Prostia unui accident care a fost la un moment dat prim-ministru (n.r. Florin Cîțu), asta este cauza și efectele le vedem acum. Nu a fost nimic scos din PNRR care să nu fie inclus în alte proiecte europene. Știți foarte bine că PNRR are termen până în 2026, nu există niciun semn că se va prelungi.
A fost o discuție inter-ministerială și s-au analizat care sunt proiectele unde există cele mai mici șanse să cheltuim banii până în 2026. Spitalele regionale au fost scoase și au fost trecute pe BEI și există deja aprobare. (...) Mai sunt niște proiecte de la Mediu care au fost trecute în alte zone.
Nu poți la PNRR, pentru că aici sunt cheltuieli fixe. Este prima oară când avem o analiză clară. Eu nu pot să-l cert pe ministrul Rafila că a scos niște spitale care nu aveau decât o schiță și niște sume orientative și nu se termina până în 2026. E normal să le treci pe alte proiecte de fonduri.
S-a discutat în coaliție și s-a analizat. Aceasta a fost o decizie corectă pentru că pierdeam bani, altfel (...) BEI oferă cele mai mici investiții dobânzi pentru că sunt credite pentru proiecte de investiții.”, a spus Marcel Ciolacu, citat de stiripesurse.ro.