CIS: Pentru a atrage noi investitori în energie este nevoie de o piaţă stabilă şi debirocratizare
- Departamentul Economic
- 7 mai 2012, 10:07
Sectorul energetic trece printr-o transformare fără precedent, care trebuie susţinută prin investiţii semnificative în capacităţi noi de energie, potrivit oficialilor Consiliului Investitorilor Străini (CIS).
"Pentru a atrage noi investiţii, România trebuie să creeze o piaţă stabilă, previzibilă şi transparentă în ceea ce priveşte punerea în aplicare a politicilor publice şi a cadrului de reglementare. Pentru a rămâne atractiv pentru investiţii pe termen lung, sectorul trebuie să fie liberalizat şi lipsit de bariere birocratice, reconciliind aspectul important pe termen scurt al accesibilităţii preţurilor la energie cu problema critică a securităţii pe termen lung a aprovizionării", au mai afirmat reprezentanţii CIS.
"Investiţiile suplimentare ar putea reprezenta noi surse de creştere economică şi competitivitate industrială, ar spori securitatea şi independenţa energetică şi ar oferi noi locuri de muncă cetăţenilor, precum şi surse de venituri suplimentare pentru stat", a declarat Eric Stab, membru al consiliului director al Consiliului Investitorilor Străini şi preşedintele Grupului de lucru pe teme de energie.
Potrivit oficialilor CIS, dezvoltarea semnificativă a surselor de energie regenerabile, descoperirea de noi resurse de gaze, perspectiva unei noi etape de liberalizare a pieţelor de energie, necesitatea respectării obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului înconjurător, precum şi noile legi ale electricităţii şi gazelor vor avea un impact profund asupra modului de funcţionare a pieţelor de energie în următorii ani.
"Această transformare trebuie să fie susţinută în deceniul următor prin investiţii semnificative în noi capacităţi energetice. Punerea în aplicare a acestor investiţii reprezintă cea mai importantă provocare care trebuie abordată în mod corespunzător de către autorităţile statului şi companiile energetice care operează în România, astăzi şi în viitor. Investiţiile realizate până în prezent de către companiile străine reprezintă doar o parte a efortului financiar global care este necesar pentru modernizarea sectorului energiei", au mai spus aceştia.