Circulaţia RUTIERĂ este OPRITĂ pe câteva DRUMURI NAŢIOALE. ALUNECĂRILE DE TEREN le dau bătăi de cap AUTORITĂŢILOR

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, circulaţia rutieră a fost oprită pe câteva drumuri naţionale importante. De asemenea, şi pe podul Agigea există restricţii de circulaţie.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia rutieră este oprită pe două drumuri naţionale, respectiv: DN67C Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, pe tronsonul kilometric 34 - 60 şi DN7C Transfăgărășan, între Piscu Negru şi Bâlea-Cascadă, pe tronsonul kilometric 104 - 130.

Circulaţia rutieră este restricţionată pe Podul Agigea, respectiv pe DN39 (la km 8+988), pe sensul de deplasare Agigea către Constanţa, până la data de 28 noiembrie 2017, în vederea finalizării unor lucrări de reparaţii.

Până la data de 15 noiembrie 2017, circulaţia rutieră pe DN76 este închisă pe tronsoanele kilometrice 0+650 - 0+690 şi 2+415 - 2+480, în scopul lucrărilor de realizare a viaductului Autostrăzii A1 Lugoj - Deva.

Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş - Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi - Piatra, între kilometrii 56 şi 61, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Ruta ocolitoare pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone este DN73C Burluşi - DJ678A - DN7 Deduleşti.

În județul Olt, DN64 Caracal-Drăgășani a fost închis, începând din data de 22 iunie 2017, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul kilometric 34 - 40, între localitățile Găneasa și Pleșoiu. Măsura a fost luată din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara, scrie INFOTRAFIC.