Ciprian Ciucu, despre Schengen: „Suntem în bancul în care iepurele este luat la bătaie de urs că nu are șapcă”

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care și-a exprimat nemulțumirea față de cei 15 ani de amânări de intrare în Schengen din partea statelor membre. Acesta a afirmat că cerințele aderării au fost cu precădere tehnice, iar, deși România le-a îndeplinit pe toate, câteva țări - ca Olanda și Franța - au adus conotații politice în afara tratatului.

Ciprian Ciucu a scris că a avut îndoieli înainte de a-și da cu părerea despre cele mai recente evenimente legate de Schengen, însă au fost anulate de cele trei evaluări independente pe care le-a scris și prezentat în conferințe internaționale în ultimii zece ani, de unde reiese că opinia sa vizavi de subiect poate fi luată în considerare ca analiza unui expert.

„Deci, eu aduc acum în discuție o perspectivă uitată, poate ajută. Iar rapoartele mele de evaluare se găsesc on-line. Și o spun cu durerea unui filoeuropean, euroatlantist, incurabil: câteva state membre au avut un comportament cu care ar trebui să le fie rușine. Olanda, Franța, parțial (și de scurtă durată) Germania și acum Austria. Detaliez.

1. Tratatul de aderare prevedea îndeplinirea unor condiții strict tehnice. Pentru asta UE ne-a creat un fond de 600 de milioane de euro pentru a ne pregăti (investii în aparatura la frontiere, MAI și trainguri). Ne-au verificat la sânge si am trecut examenele grupului SCH-EVAL. Si uite o informație uitată: pe lângă cele 600 de milioane de euro, Romania a mai pus si ea încă pe atâta la pregătiri, incă 600 de mil. euro, deci bine peste un miliard, care s-au dus la firme Franceze și Germane, în special EADS.

2. Olanda și Franța au adus conotații politice, ÎN AFARA TRATATULUI, si au legat artificial tema Schengen de MCV, reforme in justiție - Olanda și de situația romilor - Franța. Cu acordul neexplicit al Germaniei. Si au baleat așa de la Consilil JAI la Consiliu JAI, până la criza migrantilor (2014-2015) când nu puteai nici macar sa pui tema în discuție. Apoi a urmat primul război din Ucraina, apoi Dragnea cu OUG13, apoi pandemia, si am ajuns la 15 ani (!!!) de la aderare, ca un stat membru fără argumente, Austria, să se joace cu nervii noștri. Pentru că pot. Un arbitrariu rușinos”, a scris primarul sectorului 6.

Amânarea discuției pentru un nou Consiliu JAI

Despre amânarea discuției pentru un nou Consiliu JAI, Ciucu a afirmat că este o fentă pe care a văzut-o în repetate rânduri, iar acesta propune să-i dăm în judecată la Curtea Europeană de Justiție.

„Asist cu o ușoară lehamite (de aceea mă și exprim) la o autoflagelare a unora, cum ca nu suntem buni de nimic, cum că asta merităm, cum că e de vină X sau Y, în timp ce ei sunt nepătați. Am fost dintre cei cărora le-a surâs ideea de a lega Schengen de MCV pentru câțiva ani pentru a impulsiona reforma în justiție. Dar acum, la 11 ani după anul 2011, cel în care ar fi trebuit să fim primiți in Schengen, vă spun cu un enorm regret, suntem în bancul în care iepurele (noi), este luat la bătaie de urs (arbitrariul unor State Membre) că nu are șapcă.

Nu mai merge așa! Să punem fraților în fiecare Consiliul JAI tema pe agendă, de fiecare dată, pana se plictisesc să dea explicații! Și să îi dăm în judecată la Curtea Europeană de Justiție pentru că este dreptul nostru constituțional, agreat prin Tratamentul de Aderare!

P.S. Fenta asta cu amânarea discuției pentru un nou Consiliu JAI, eu am mai văzut-o de vreo câteva ori” a conchis Ciprian Ciucu.