Cioloş: „Lucrurile se mişcă în vederea eliminării vizelor pentru Canada. Voi ţine legătura cu premierul Trudeau”

Cioloş: „Lucrurile se mişcă în vederea eliminării vizelor pentru Canada. Voi ţine legătura cu premierul Trudeau”

Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, că lucrurile se mişcă în vederea eliminării vizelor pentru Canada, precizând că va ţine legătura cu premierul canadian, Justin Trudeau, în acest sens.

"Sper eu să vedem progrese foarte clare şi chiar decizii (...) până la sfârşitul mandatului acestui Guvern. Discuţia pe care am avut-o cu prim-ministrul Trudeau a fost una eu consider foarte bună. Dacă înainte de a pleca acolo dânsul considera că acordul de liber schimb CETA cu Canada n-are nicio legătură cu vizele, după această discuţie a înţeles că trebuie să abordeze acest subiect la nivel politic şi că trebuie să pregătească o decizie. Văd că lucrurile se mişcă, voi ţine legătura cu dânsul şi am convingerea că vom vedea clarificări legate de poziţia Canadei cât mai repede", a spus premierul Cioloş, la TVR 1, fiind întrebat când vor fi ridicate vizele pentru Canada.

Prim-ministrul Cioloş a mai afirmat că, în caz contrar, România are anumite pârghii, pe care le va folosi.

"Pentru că altfel sigur şi noi avem anumite pârghii, ca stat membru al Uniunii Europene, pe care în mod clar le vom folosi, pentru că eu nu pot să concep ca România să semneze un tratat cu Canada, fără ca cetăţenii români să poată să beneficieze pe picior de egalitate cu ceilalţi cetăţeni europeni de acest acord. E simplu", a mai afirmat Cioloş, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, şeful Cancelariei premierului, Dragoş Tudorache, a anunţat miercuri, la Palatul Victoria, că va discuta luni la Bruxelles cu ministrul canadian al Imigraţiei, John McCallum, dar şi cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Bulgariei pe tema eliminării vizelor pentru Canada.

"E o a doua întâlnire oficială la Bruxelles, luni, la care suntem invitaţi România, Bulgaria de către Comisie şi se va deplasa şi ministrul Imigraţiei McCallum din partea Canadei. Voi participa la această întâlnire. Voi avea o întâlnire bilaterală cu ministrul John McCallum şi apoi o întâlnire tripartită la care va participa şi Comisia, şi Bulgaria. Vom vedea stadiul discuţiilor şi al angajamentului pe care premierul Trudeau l-a luat în discuţia cu premierul Cioloş. Rămânem optimişti pe acest dosar, dar prefer să aştept să vedem întâlnirile de luni înainte de a mă pronunţa cu privire la rezultat", a spus Tudorache.

Ministrul canadian al Imigraţiei, John McCallum, se deplasează săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a rezolva disputa de lungă durată cu România şi Bulgaria care ameninţă să blocheze ratificarea acordului de liber schimb între Canada şi blocul celor 28, relatează miercuri CBC News.ca.

În condiţiile în care data semnării aşa-numitului Comprehensive Economic Trade Agreement (CETA) a fost stabilită pentru luna octombrie, Canada trebuie să acţioneze sau riscă ca acele ţări nemulţumite că cetăţenii lor sunt trataţi ca europeni de mâna a doua să-şi folosească dreptul de veto.

În luna aprilie, Canada şi SUA au primit termen trei luni suplimentare pentru a se conforma politicii UE privind reciprocitatea regimului de vize, care prevede că ţările ale căror cetăţeni nu au nevoie de vize trebuie, la rândul lor, să permită libertatea de circulaţie pentru toţi cetăţenii UE.

Canada cere în prezent vize pentru cetăţenii din România şi Bulgaria, în timp ce SUA impune vize pentru cetăţenii din cinci state membre ale UE.

Comisia Europeană urmează să se reunească pe 13 iulie pentru a decide dacă va impune reciprocitatea vizelor pentru canadieni şi americani.