Ciolacu prevestește finalul Guvernului Orban: „E cel mai mare haos politic”
- Ionel Sclavone
- 28 iulie 2020, 06:27
PSD a strâns un număr de 202 semnături pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL și intenționează să grăbească procedurile pentru depunerea ei.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că formațiunea pe care o conduce intenționează să depună cât mai repede moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, pe care îl acuză de proasta gestionare a pandemiei de COVID 19.
„În primul rând, Guvernul a scăpat situația de sub control. Nu știu ce laudă Iohannis, poate faptul că suntem izolați de Europa. Românii nu mai respect regulile pentru că este o comunicare defectuoasă și Guvernul nu a respectat Parlamentul. Apoi mai sunt chefurile lui Orban și ale lui Rareș Bogdan și ale ministrului Costel Alexe”, a declarat Marcel Ciolacu.
Potrivit spuselor sale, PSD nu a îndemnat oamenii să încalce regulile de protecție sanitară impuse de Guvern, astfel că responsabilitatea pentru ceea ce se petrece în această perioadă aparține actualei echipe guvernamentale.
„Un lucru e clar, responsabilitatea este a guvernului și trebuie să-si asume guvernarea. Dacă nu pot să lupte cu pandemia, să deschidă școli și să facă alegeri, atunci să plece”, a spus Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a explicat care au fost pașii urmați de PSD pentru a depune moțiunea de cenzură și ce urmează să se mai întâmple în perioada următoare.
„Am anunțat că avem 202 semnături strânse de liderii de la Cameră și Senat și urmează să avem negocierie și cu ceilalți lideri politici. Noi am avut o reținere, să nu depunem această moțiune pentru a nu crea un haos mai mare, dar acest guvern e cel mai mare haos politic post-decembrist. Nu cred că e nimeni inconștient să păstreze acest guvern”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a precizat că președintele Klaus Iohannis trebuie să-și asume eșecul aceste guvernări și să cheme partidele la consultări ca să găsească soluții pentru a scoate țara din criză.
„E momentul ca preşedintele Iohannis să cheme liderii politici și să ia masurile care se impun, dacă vrem să vorbim de o Românie normală”, a declarat Marcel Ciolacu, conform Romania TV.
USR și PNL, compromis pentru primăriile de sector. Avantaj Barna
Ponta, noi acuzații la adresa premierului Orban: „E preocupat cu alegerile”