Ștefan Gros, hunedoreanul care în octombrie anul acesta va împlini un secol de viață, spune că abia așteaptă să fie, din nou, strategul celei mai mari stâne din Retezatul Mic. Va avea „pe mână” peste 1.000 de oi și va fi , din nou, „generalul” ciobanilor
Ajuns la 100 de ani, nea’ Ștefan nu concepe nici acum să stea degeaba, deşi spune că pensia de doar 800 de lei pe care o primeşte i-ar ajunge să trăiască liniştit, acasă, în Vâlceluţa, un sat aproape de Lunca Streiului.
Tratament de recuperare pentru urcatul pe munte
Iarna aceasta l-a cam afectat pe nea’ Ştefan. Acum merge ajutat de două bastoane, dar nu se plânge şi nici măcar nu se gândeşte să rămână, peste vară, acasă: „Mă duc la tratament la Băile Felix. Am un fel de reumă, așe mi-or zîs doctorii. Or vrut să mă opereze, da’ nu m-am lăsat că trebuia să stau un an fără să mă duc cu oile pă munte. Pă mine, dacă mă ţii un an să nu mă duc cu oile, io cred c-aş muri. După tratamentul ăla, îs ca nou. De mai mulţ’ ani mă cam supără şoldu’ drept, da’ nu-i bai. M-or ajuta iară doctorii şî Dumnezău de m-oi face bine, ca atunci când eram tânăr. Bine că nu plecăm cu oile pă munte numa’ la 1 iunie şî stăm până în septembrie”. Două zile va dura drumul cu o turmă care numără, în total 3.000 de oi.
Nea’ Ştefan recunoaşte că, din când în când, se mai urcă pe câte-un măgar. Nu poate merge chiar atât de mult pe jos, încontinuu. „Îi cale lungă până pe Săcări, unde mergem noi cu oile. De-acolo, se-mpart în trei turme, de câte 1.000”, explică ciobanul centenar.
Banii merg la nepoți
În primăvara asta, nea’ Ştefan a fost, din nou, şi coordonatorul gospodăriei din Vâlceluţa. Copiii şi nepoţii îl ascultă fără să se împotrivească. Spune că încă e „citav la cap” și că rânduiala știută de el e cea mai bună: şi acasă, şi la stână. „Patronii (proprietarii de oi care-l angajează) vor să aibă un om de bază la stână. Unul care să ştie cum trebuie să meargă treaba. „De-aia mă tot cheamă şi pe mine. Acuma’ vedeţi şi dumneavoastră, că nu mai pot fugi după oi, da’ pentru asta avem câini şi ciobani mai tineri. Tătă luna aprilie am cam stat aici pă gumele astea de maşini (aflate în drum, în faţa casei, ş-am văzut de văcuţele astea ale noastre, care pasc pă deal, aproape). Da’ abia aştept să fiu pă munte, să-mi pun cojocul pă jos şi să trag un pui de somn de-o oră, la amiază”, spune zâmbind bătrânul.
Ştefan Gros este cel mai vârstnic angajat din România. La 90 de ani, după o viaţă întreagă de ciobănie, un proprietar de oi din judeţul Hunedoara l-a angajat „cu acte-n regulă”. Nea’ Ştefan spune că s-ar descurca cu cei 800 de lei primiţi de la stat, stând acasă, la Vâlceluţa, dar nu se poate împăca cu gândul că ar sta degeaba: „Oricum, banii mei ajung mai tăţi pe la nepoţi. Mă tot ceartă fiicămea şi-mi zice să nu le mai dau, că dup-aia nepoţii nu ştiu să grijască de bani cum trăbă. Da-s nepoţii mei şi tare ţin şi eu la ei şi ei la mine”.
Un cioban - poet
Ciobanul în vârstă de aproape 100 de ani spune că doar o oră pe zi îşi permite să doarmă, la amiază, cât e la stână. Programul lui e unul destul de strict. „Mă trezesc dimineaţa la 5, fac cafeaua pentru ortacii mei mai tineri, le fac mâncarea şi la 6 le spun care pă unde să plece cu oile. Dup-aia mă pun să fac mâncarea pentru câini, ş-apoi am de spălat vasele. La amiază, mă urc p-o dâlmă mare de unde mă văd toţi ciobanii. Nu m-aud, da’ iau haina, o pun în bâtă, ridic bâta şi le fac semne să ducă oile ori mai la vale, ori mai la deal, ori la stânga, ori la dreapta, unde să vede clar că-i iarba mai bună”.
FOTO: După ce se asigură că oile sunt hrănite și adăpate, ciobanul se apucă de scris poezii
Ziua şi-o petrece cu treburile din stână, şi sunt destule pe lângă spălatul vaselor. Seara, nea’ Ştefan rămâne în centrul atenţiei: „Să strâng ciobanii tăţi şi să pun pă scris. Da, da! Pă scris. S-or apucat să scrie ei poeziile şi poveştile compuse de mine. Am păstă 200, tăten cap, că n-am avut vreme să le scriu io. Dacă vreţ’, vă spui şi ‘mneavostră una: Când eram în vremea mea/Șapte mândre-mi trebuia/ Dar, acum, de-o vreme-ncoace/ Nici la una n-am ce-i face”.
Izolarea nu e o problemă
După o viaţă de ciobănie, câte două – trei luni pe an plecat pe munte, fără vreun aparat de radio, Ştefan Gros şi-a pus mintea-i ageră la lucru. Aşa a rezultat o adevărată colecţie de versuri. Ciobanul de 100 de ani se bucură că acum există telefoane mobile. „O-hoo, m-ajută mult, chiar dacă, la stână nu am semnal. Mergem câte patru ore până întrun alt munte, ca să le spunem alor noştri ce să ne mai aducă, sau când să vină să ieie brânza, ori carnea de la o oaie pă care o trebuit s-o tăiem că să bolnăvea”.
Salariile bugetarilor, la judecata unui om cinstit
Nea’ Ștefan recunoaşte c-o să-i cam lipsească aparatul de radio, cel de la care-şi ia veştile seară de seară. „Am auzît că la ăia care lucră la stat, vrea să le mărească lefurile și că asta-nsamnă că la ăia care lucră la patron o să le scadă. Pă unii-i saltă, pă alții îi dă în groapă, după părerea mea. Ar fi bine să nu facă deosebire, că toți lucrăm în România. Dacă vrea să facă un bine, să le facă la tăţ’. Să deie numa’ la unii nu-i nicio treabă. Şî să facă şi ei cumva să-i pună la muncă pă leneşi. Avem şi la noi la stână, o-ho, destui amărâţi, tineri, vin, stau două – tri săptămâni, mâncă, să satură, dup-aia pleacă şi mai şi fură câte ceva de prin stână, unii. Şapoi, am mai auzît că fermierii iară-s cam lăsaţ’ de-o parte. Dacă plecăm tăţ’ în ţări străine, cine-o să mai aducă deale gurii la piaţă?”.