Ciobanii români, "bestii feroce, care nu merită iertare"

Primarul Romei, Gianni Alemanno, i-a numit pe cei doi ciobani români care au agresat doi turişti olandezi în capitala Italiei drept "bestii feroce, care nu merită iertare", informează Corriere della Serra.

Alemanno s-a deplasat la spitalul în care sunt internaţi cei doi turişti şi a asigurat că toate cheltuielile medicale şi cele necesare întoarcerii în Olanda vor fi suportate de primăria Romei.

''Încep să-şi revină şi au o linişte sufletească incredibilă. Ei au spus de mai multe ori că nu aceasta este Roma, cea pe care o cunoşteau'', a spus primarul, care a profitat de ocazie pentru a-i critica din nou pe atacatorii români.

''Este suficient să privim în ce hal arată cei doi (n.r. - români) ca să ne dăm seama că sunt nişte bestii şi de aceea nu merită iertare'', a încheiat Alemanno. Citiţi şi:

Crima din Italia: „N-am vrut să-i jefuim, doar să violăm femeia“