Cinismul CNAS uimeşte întreaga ţară. „Oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem”. Reacţia ministrului Sorina Pintea

După răspunsul dat de CNAS în legătură cu problemele tehnice de la sistemul asigurărilor de sănătate, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a afirmat că este o declaraţie „absolut nefericită, absolut neinspirată", care nu ar trebui făcută de nimeni.

„Este o declaraţie absolut nefericită, absolut neinspirată, nimeni nu ar trebui să o facă. Tot ce furnizăm, Casa de Asigurări, Ministerul Sănătăţii, trebuie să fie de o anumită calitate. Cea mai potrivită abordare ar fi fost adresarea de scuze pacienţilor şi utilizatorilor sistemului.

Sunt probleme tehnice, dar pot fi explicate, oamenii, dacă le explici, înţeleg”, a spus Sorina Pintea.

Platforma online care gestionează cardurile naţionale de sănătate este blocată, iar medicii și pacienții au ajuns într-o situație disperată.

Medicii, conform legii, nu pot să efectueze niciun fel de operațiuni medicale fără să le înregistreze prin cardul național de sănătate.

Întrebat despre asemenea situaţie în care este posibil ca unii oameni să moară din cauza lipsei de medicamente, purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici a afirmat că că „oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem”.

De asemenea, ministrul a precizat că, la rândul său, a cerut explicaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate privind funcţionarea sistemului şi că a primit asigurări că de luni acesta va deveni operaţional, potrivit digi24.ro