Cinematografe private, plutitoare, în comunism. Puțină lume știe că, pe vremea lui Ceaușescu, marinarii români plecau în voiaje, luând cu ei de la compania Navrom, pe semnătură, filme artistice, pe care le vizionau la bord. Aveau mare grijă de rolelele de film și de aparatul de proiecție.
Cinematografe „private”, plutitoare, în comunism. A fost o poveste frumoasă, care a durat până la apariția aparatelor video, spun acum vechii marinari. Cei care răspundeau de „cinematografia” la bordul navei erau ofițerii electricieni.
Compania Navrom avea o persoană care s-a ocupat, ani de zile, cu procurarea copiilor de filme de la Întreprinderea Cinematografică și distribuirea rolelor către nave. Marinarii îi spuneau „nea Gică-film”.
Comandantul Laurențiu Mironescu a postat, zilele trecute, pe Facebook, poza unei „bijuterii„, rola cu filmul Lawrence al Arabiei, „destinat vizionării la bordul navelor IEFM Navrom Constanța”.
Era unul dintre filmele obținute cu greu de la „nea Gică”.
Primele pe lista lui erau filmele rusești și românești. Abia apoi se îndura să livreze filmele pe care era bătaie mare, americane sau franțuzești.
Cinematografe private, plutitoare, în comunism. Chetă la „nea Gică-film” pentru un film american
La întoarcerea din voiaj, ofițerul electrician preda filmele vechi. Nea Gică le bifa pe catastif și tot el era cel care stabilea ce filme să îți dea pentru următorul voiaj. Depinde de lungimea voiajului și de cât de „costisitoare” era înțelegerea cu nea Gică.
„Făceam chetă la navă, că altfel primeam filme de război, rusești, și alte prostii. Dacă erai băiat drăguț, primeai filme americane, cu bătaie, comedii, de Hollywood. Tot genul de filme, care oricum rulaseră în cinematografele de la noi”, își amintește, amuzat, ofițerul șef electric, Victor Bogdăneț.
În timpul voiajului, filmele se vizionau în careu, când era vremea urâtă. Când făceau mările sudului, vremea era frumoasă, le vedeau „la grădină„, adică pe capacul magaziei numărul 4, de marfă. Fiecare marinar își aducea taburetul, scaunul, din cabine. Ecranul era ruful macaralei, care era vopsit în alb. Ruful este postamentul macaralei, care are rol și de magazie și de tablou electric.
Cum se rupea filmul în aceste cinematografe „plutitoare”
Aparatul de proiecție, produs de Intreprinderea Optică Română (IOR), era pus pe un scaun și, după ce firul lung era legat de triplu ștecăr, se dădea drumul la film. Rola se învârtea, torcând, până începeau fluierăturile și strigătele: ”imagineeea, sonoruuul!”
Obiectivul era reglat, volumul, ridicat sau coborât, „spectatorii”, mulțumiți. „Până se termina rola. Așteptai apoi să fie schimbată ca să vezi continuarea filmului”, spune fostul ofițer electric Marius Predescu.
Cinematografe private, plutitoare, în comunism - continuarea în pagina următoare
Iar fostul comandant, Mircea Băsescu, are și acum în fața ochilor desele momente din timpul vizionării, când se rupea filmul:
„ Erau filme date la casat de România Film. Se rupeau tot timpul. Nu ne supăram. Le lipea electricianul. Stăteam toți, răbdători, fumam o țigară, el le lipea și dădea drumul mai departe”. Iar Victor Bogdăneț, care se ocupa personal de lipituri, recunoaște că în acest fel se mai fura din film: „Ei, nu era mare lucru, un metru de film lipsă înseamnă două secvențe”.
Irina Petrescu și Ornella Muti, divele marinarilor
Indiferent de filmele primite, marinarii le vizionau pe toate. Filme rusești, „Moscova nu crede în lacrimi”, românești, BD-urile, Dacii, Haiducii, fiilmele lui Sergiu Nicolaescu, „Actorul și sălbaticii”, filme de artă, filme americane, serioase, de aventuri, western-uri, comedii franțuzești, cu Louis de Funes, Fantomas.
Ce își aduc aminte și vechii marinari
Surpriza vieții lor a fost când au ajuns în Coreea de Nord unde au constatat că, în acele vremuri, Sergiu Nicolaescu era un star de cinema, adulat de coreeni.
„Am primit, de la nea Gică, „Valurile Dunării” și mă rugau în voiaj să pun secvența cu Irina Petrescu goală, de vreo 10 ori. Nu mai știu, parcă făcea duș. Dumnezeu să o odihnească! Era tânără și frumoasă atunci. Pădurea Spânzuraților am avut. Și am mai avut un film cu Alain Delon și Ornela Mutti. De nu l-am pus pe acela, de vreo 50 de ori! Adevărul e că Ornella arăta și bine”, zâmbește Liviu Dodoiu, ofițer șef electrician, care navigă și acum.
Mircea Băsescu despre cinematografele plutitoare din comunism
„Cinematograful” de pe navele Navrom a intrat în istorie la jumătatea anilor 80. Dacă întâlneau nave românești, se puteau schimba filmele cu echipajul. „Odată am vrut să schimbăm și cu o navă franțuzească și au zis că ei au video. Era prin 80-81. La noi nici nu se inventase așa ceva”, își amintește Mircea Băsescu.
Filmele, pe navele străine, se vizionau deja pe casete Beta. Marinarii români au dus-o, așa, cu proiectorul IOR și cu rolelele, până prin 1985. Apoi, autoritățile au început să închidă ochii . Cei care aveau echipajul cât de cât stabil puneau câte 10 dolari și cumpărau videoplayer și casete video. Era noul cinema al navei.