Cinematecă istorică la Primăria Timişoara

În oraşul de pe Bega, Sala de Consiliu va fi transformată în cinematograf. Vizionările sunt gratuite, au loc în Sala de Consiliu, joia şi este vorba despre filme educative, istorice.

Acestea sunt grupate sub titlul "Legendele Banatului" şi prezintă poveştile mai vechi ale regiunii, personaje interesante care au condus-o sau care au trăit aici. Proiectul continuă serialul audio realizat anul trecut, postat pe eww.primariatm.ro şi difuzat de Radio Timişoara despre personalităţile care au adus onoare oraşului Timişoara. De această dată, sunt aduse în prim plan episoade din trecutul Banatului şi al oraşului Timişoara, fapte care au marcat istoria cetăţii şi a provinciei.

Joi, 7 octombrie, a început seria proiecţiilor, de la ora 16. Prima proiecţie din "Legendele Banatului" a cuprins trei episoade: 1552 - Legendarul Losonczy, 683 - Povestea lui Ahmed - Paşa de Timişoara şi 1716 - Finalul Timişoarei turceşti.

Proiecţiile vor avea loc în fiecare primă zi de joi a lunilor de iarnă, de la ora 16, în sală putând intra 200 de spectatori. Fiecare proiecţie va dura va fi urmată de dezbateri, la care sunt aşteptaţi să participe toţi cei prezenţi în sală, pentru a discuta cu iniţiatorul proiectului, jurnalistul Sergiu Galiş, de la Radio Timişoara, şi istorici de la Muzeul Banatului.

"Cine iubeşte oraşul acesta iubeşte şi istoria lui"

Proiectul "Legendele Banatului" este realizat de Sergiu Galiş, redactor la Radio Timişoara. Acesta explică faptul că demersul său a pornit din dragoste pentru oraş şi din experienţa prezentării serialului radiofonic omonim care s-a bucurat de un mare succes.

"Cine iubeşte oraşul acesta iubeşte şi istoria lui. S-au povestit multe despre istoria Timişoarei, dar cu toate astea se ştiu puţine. Toată luema ştie, bunăoară, că în 1716 Timişoara a fost cucerită de austrieci. Iar lumea s-a schimbat în această parte a ţării. Mai puţini sunt aceia care ştiu ce s-a întâmplat în cele două secole de dominaţie otomană, în care Timişoara a fost capitală a vilayet-ului (b.r. provincie) turcesc", povesteşte Galiş.

Anul trecut a realizat un serial radiofonic cu poveşti din Timişoara secolelor trecute, iar vara aceasta, cu ocazia Târgului Gaudeamus, le-a prezentat şi celor care nu sunt radioascultători. Succesul a fost remarcabil. "După prezentările din Piaţa Unirii au urmat discuţii libere cu spectatorii, care au durat până târziu în noapte", mai povesteşte realizatorul.

Fiecare "legendă" începe cu o ştire din momentul respectiv. De exemplu: "în această dimineaţă, Moscheea Mare din cartierul Palanca a fost incendiată de trupele necredincioşilor conduse de prinţul de Savoya. Alarma a fost dată pentru ienicerii din cetate, etc". Apoi, realizatorul Sergiu Galiş spune povestea, documentată cu ajutorul unei colaborări cu Muzeul Banatului, iar colegii săi de radio îşi împrumută vocile unor personaje istorice. Pe structura emisiunilor de radio, imaginile au apărut când alţi colegi de-ai lui, specialişti IT sau pur şi simplu pasionaţi de foto şi montaj video au realizat câte un film pentru fiecare "legendă".

"Legendele Banatului", şi pe CD

Edilii timişoreni recunosc că au "furat" ideea din oraşul înfrăţit Karlsruhe, din Germania. "Iniţiativa are două scopuri. Unul de a readuce istoria în atenţia timişorenilor şi al doilea, de a oferi, în zilele de toamnă şi iarnă, o variantă de a petrece timpul în mod plăcut şi util", a explicat Violeta Mihalache, directorul Direcţiei Comunicare din cadrul Primăriei Timişoara. Dacă nemţii sunt invitaţi, pe durata sezonului friguros la concerte de muzică de cameră, timişorenii sunt chemaţi la căldură pentru a descoperi istoria Timişoarei şi a Banatului. La intrare găsesc automate de la care îşi pot cumpăra capuccino sau ciocolată fierbinte, iar discuţiile prea animate pot continua şi pe coridoarele administraţiei locale. "Întâlnirile din Sala de Consiliu, însoţite de proiecţii şi dezbateri vor continua şi în lunile noiembrie şi decembrie", a declarat Lăcrămioara Condea, consilier superior la Biroul de Presă al Primăriei Timişoara.

"Legendele Banatului" vor fi împărţite, pe CD, celor prezenţi. "Plăcerea mea este să scriu pe aceste discuri că"prezentarea în locuri publice şi folosirea acestui material fără autorizarea producătorului este recomandată şi indicată"", a mai declarat jurnalistul în vârstă de 40 de ani.