Surprize mari în grila ProTV. Șefii au schimbat toți jurații show-ului culinar și aduc noi emisiuni cu vedetele postului. Iată reacția lui Adrian Hădean, fosta vedetă a MasterChef.
Pro TV schimbă, începând cu cel de-al șaptelea sezon, juriul MasterChef România. Astfel, din toamnă, în competiția culinară concurenții vor trebui să îi convingă pe Răzvan Exarhu, Samuel le Torriellec și Liviu Popescu că merită un loc în competiție. „MasterChef este o evoluție, un proces în care concurenții sunt mai buni spre final, sau dispar. Ca să mă cucerească, un concurent trebuie să nu mă păcălească. Să nu se ascundă după texturi, sau artificii, precum floricele de morcovi. Precizia execuției și profunzimea gustului sunt cele mai importante”, a explicat Exarhu.
„Jocuri de celebritate” îi va aduce pe Mihai Bobonete, Octavian Strunila și Paul Ipate, în zilele de miercuri și joi. Într-un decor special, ei îi vor provoca la o întrecere pe invitații celebri, dar și pe oameni obișnuiți aduși în platou.
Reacția lui Adi Hădean a venit imediat
Prima reacţie după ce Pro TV i-a anunţat pe proaspeții juraţi i-a aparținut lui Adrian Hădean, cel care, alături de Patrizia Paglieri şi Florin Scripcă (Chef Foa), a fost pentru două sezoane în juriul MasterChef. „Samuel Le Torriellec e un bucătar foarte talentat și cu o contribuție bună la construirea gastronomiei românești moderne. Liviu Popescu a dezvoltat o afacere serioasă și impresionantă având ca motor bucătăria și nu ar trebui să i se solicite o demonstrație mai mare de atât referitoare la capacitatea de a judeca o farfurie cu mâncare, iar Răzvan Exarhu, prietenul meu, a învățat bucătărie în propriul bistro, the hard way. Am și gătit împreună, am și mâncat, am și comentat împreună suficient de multă mâncare încât să nu fiu îngrijorat deloc de soarta showului”, a scris Adrian Hădean pe site-ul său. „Succes, Masterchef”, a adăugat el.
„Finala „Supraviețuitorul”, la București
Cel mai așteptat show al toamnei de la PRO TV, „Supraviețuitorul”, va debuta în două săptămâni și se anunță spectaculos. 44 de zile în sălbăticie, 18 concurenți și probe la limita rezistenței sunt atuurile care fac din formatul internațional „Survivor” cel mai urmărit. Filmat în Filipine, show-ul va debuta în 12 septembrie și 250 de oameni au muncit la emisiunea prezentată de Dragoș Bucurenci. „Supraviețuitorul” se va difuza în fiecare luni și marți, de la ora 20.30. „Șerpi, țânțari cu sutele și călduri insuportabile, asta am trăit în cele două luni petrecute în Filipine. Nimeni din echipa de producție nu știe însă cine este câștigătorul. Asta pentru că finalul se va filma în toamnă, la București”, a povestit Bucurenci. „Avem însă cu ce ne lăuda,calitativ suntem în aceeași ligă cu americanii”, a adăugat prezentatorul.