Cine sunt hoții care au furat vulturul de bronz din Cimitirul Eroilor din Zalău

Sursa foto: Wikipedia

Doi bărbați din Sălaj au fost arestați pentru furtul vulturului de bronz din Cimitirul Eroilor din Zalău. Statueta data din anul 1925 era din bronz și cântărea 100 de kilograme.

Statueta vulturului a fost dusă la un punct de colectare a metalelor neferoase, însă a fost recuperată ulterior de polițiști.

În urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au reținut un tânăr de 22 de ani, din municipiul Zalău, și un bărbat de 29 de ani, din comuna Românași, sub suspiciunea comiterii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.

Cei doi tineri sunt bănuiți că ar fi furat și un clopot din cupru

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale îi bănuiesc pe aceştia că, în perioada 29 iunie - 13 iulie, ar fi pătruns prin escaladarea gardului într-un imobil nelocuit din municipiul Zalău, de unde ar fi sustras un clopot din cupru, de 25 - 30 de kilograme, cinci cazane din cupru, trei săbii artizanale şi alte bunuri din cupru, bronz şi alamă, cauzând astfel un prejudiciu total de 25.000 de lei”, se arată în comunicatul transmis.

Conform informațiilor furnizate de către IPJ Sălaj, cei doi suspecți sunt bănuiți că au sustras o statuetă din bronz cu o greutate de 100 de kilograme din incinta cimitirului din municipiul Zalău. Statueta datând din anul 1925 ar fi fost ulterior valorificată de către aceștia la un punct de colectare a metalelor neferoase.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău i-au reținut joi pe cei doi bărbați, în vârstă de 22 și, respectiv, 29 de ani, pentru o perioadă de 24 de ore.

Aceștia au fost transferați la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Ulterior, vineri, instanța de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, în urma acuzației de comitere a infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Statueta era amplasată în vârful Monumentului Eroilor

Statueta, care reprezintă un vultur roman, era amplasată în vârful Monumentului Eroilor din Cimitirul din Zalău.

„Monumentul eroilor ridicat şi dezvelit în cimitirul oraşului Zalău are o înălţime de aproximativ patru metri şi este construit din plăci mari de granit. În vârful său, pe o placă de marmură albă, se întinde majestos vulturul roman, care simbolizează idealurile măreţe pentru care s-au luptat şi s-au jertfit eroii din Primul Război Mondial şi din toate timpurile, 'ridicând prin moartea lor sus de tot cinstea ţării şi făcând-o temută de duşmani'.

Crucea şi sabia îmbinate în corpul vulturului simbolizează cele două puteri pe care s-a rezimat neamul românesc de-a lungul timpului: credinţa în Dumnezeu şi tăria braţelor”, a menționat istoricul Marin Pop, într-un articol dedicat monumentului, în Revista Caiete Silvane.