Ministerul Transporturilor a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, câştigătorii unor licitaţii pentru mai multe contracte de infrastructură, cu o valoare totală de aproximativ 2,3 miliarde de lei. Printre aceştia se numără Colas (Franţa), FCC Construccion (Spania), Astaldi (Italia) şi Strabag (Austria).
Cel mai mare proiect, de 634,4 de milioane de lei vizează execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia şi a fost atribuit companiei Colas. Lucrările sunt finanţate de Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) şi Guvern.
Un alt contract se referă la construcţia tronsonului de autostradă Arad-Timişoara, de către consorţiul FCC Construccion-Astaldi şi are o valoare de 482,9 milioane lei.
Astaldi a primit şi contractul de proiectare şi execuţie a DN 79 Arad-Oradea, care necesită fonduri de 266,3 milioane de lei, potrivit Mediafax.
Pentru proiectarea şi execuţia DN 19 Oradea - limita judeţului Bihor, respectiv limita judeţului Bihor - Satu Mare, contracte cu valori de 190 milioane de lei, respectiv 141 de milioane de lei, a fost declarat câştigător Strabag.
Asocierea Spedition UMB-Tehnostrade va proiecta şi construi DN 12 Chichiş - Bixad, pentru 107,99 milioane de lei, iar consorţiul Mochlos (Grecia) - Romstrade va proiecta şi executa DN 12 Sândominic - Topliţa, în schimbul a 197,73 milioane de lei.