Cine este Wang Yan sau Ion Alexandru, chinezul implicat în dosarul lui Coldea
- Maria Pană
- 8 iunie 2024, 20:14
Wang Yan este chinezul care apare în multe dosare celebre, dar și în prezența banilor și a aurului de la Cupru Min. În 1999 acesta a obținut cetățenia română și a devenit Ion Alexandru, fiind agreat de către autoritățile române. Atât de agreat că în 2005 numele lui apare pe lângă cel al afaceriștilor chinezi care dețineau clubul Shanghai.
În acel loc, procurorii DIICOT au investigat o rețea de trafic de minore și persoane. Asta pentru că acolo erau aduse fete fără prea multe posibilități care erau distracție pentru diferiți bărbați.
Chinezul a rămas fără cetățenie din motive de siguranță națională
Printre ei, procurorii DIICOT au investigat oameni din SRI, din Poliția Capitalei, oameni cu funcții grele printre autorități. De bine ce a fost investigat dosarul a fost închis trei ani mai târziu. Asta deși fetele chestionate în anchetă recunoscuseră pe toți cei care s-au bucurat de serviciile lor. Cu toate acestea, ancheta a murit înainte de ajunge în instanță.
În anul 2012, Ion Alexandru redevine doar Wang Yan pentru că SRI cere instanței să îi retragă cetățenia. Motivul: probleme de siguranță națională. Drept urmare Wang Yang se întoarce în China pentru o perioadă, până în 2016, când se întoarce pe cai mari în România.
S-a întors în România drept investitor de succes
Mai exact acesta a revenit ca investitor chinez cu țintă directă: Cupru Min. Motivul era acela că în industria chineză cuprul este un metal foarte folosit. Culmea este că în momentul în care chinezii au venit, în hârtii apărea că sunt 5 grame de aur la tona de cupru. Ulterior cele 5 au devenit 3, ceea ce înseamnă că 6 milioane de dolari s-ar fi scurs în buzunarele chinezilor, potrivit datelor din spațiul public.
Și nu în ultimul rând, același Wang Yan care se învârte în cercuri atât de selecte a fost audiat și în dosarul lui Coldea. Acesta ar fi fost intermediarul mitei dintre Cătălin Hideg și Florian Coldea.