Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, şi a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea.
Părinţii ei erau oameni evlavioşi şi înstăriţi. În afară de Sfânta Parascheva, au mai avut un fiu, Eftimie, care va ajunge mai târziu episcop al Maditului şi Sfânt Ierarh izvorâtor de mir (pomenit la 5 mai).
Tatăl lor, pe nume Nichita, a murit pe când copiii aveau doar câţiva ani, iar mama lor, al cărei nume nu s-a păstrat, s-a îngrijit să le dea o bună creştere, în frica de Dumnezeu şi în deprinderea faptelor bune creştineşti, dar mai ales în deprinderea rugăciunii, a postului şi a milosteniei.
Odată, pe când avea 10 ani, Parascheva a auzit cuvintele Domnului spuse tânărului bogat: „Mergi, vinde averile tale, apoi vino de urmează Mie!” (Matei 19, 21). Fericita a ascultat aceste cuvinte ca pe o chemare a lui Dumnezeu, sporindu-şi râvna pentru rugăciune, privegheri, milostenie şi nevoinţă.
Nu o dată ea a dat săracilor hainele sale cele bune, îmbrăcând în schimb hainele ponosite ale acelora, iar odată a dat ca milostenie chiar cruciuliţa de aur pe care o purta la piept, schimbând-o cu una de lemn.
Certată de mama sa, fericita a răspuns că sfânta cruce este semnul dragostei lui Hristos pentru oameni şi a socotit că o poate da milostenie din dragoste faţă de semeni, după porunca lui Hristos.
La vârsta de 15 ani, după trecerea la Domnul a evlavioasei sale mame, ca una ce avea de mult dorinţa de a se retrage din lume şi de a trăi în singurătate, aproape de Domnul, Sfânta a înţeles că, pentru ea, a venit vremea să lase toate şi să urmeze Mântuitorului.
Moştenind o mare avere de la părinţi, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva şi-a dăruit săracilor partea ei de moştenire şi a mers la Constantinopol, să se închine moaştelor Sfinţilor şi să caute povăţuire duhovnicească.
De acolo a mers la o mănăstire închinată Născătoarei de Dumnezeu, în Heracleea Pontului, unde a rămas vreme de cinci ani, ducând o viaţă aspră, la anii tinereţii ei, după rânduiala monahiilor, apoi a plecat la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri.
Deci, văzând, cu mare mulţumire sufletească, acele Sfinte Locuri binecuvântate de paşii Mântuitorului, a mers cu bucurie în pustia Iordanului şi, aflând o mănăstire de fecioare, a intrat acolo şi cânta necontenit laude lui Dumnezeu, vărsând râuri de lacrimi, că o stăpânea o nesfârşită dragoste de Mirele Hristos şi i se dăruise culmea virtuţilor pustniceşti, smerita cugetare.
Deci, după o vreme, a venit îngerul Domnului şi i-a zis: „Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului”.
Şi, înţelegând Cuvioasa că porunca este de la Dumnezeu şi că viaţa ei este scurtă, a lăsat fără voie pustiul şi, venind la Constantinopol, a intrat în basilica Sfânta Sofia, apoi în biserica Vlaherne a Născătoarei de Dumnezeu şi a dat laudă lui Dumnezeu, că i-a ajutat să-I slujească Lui cu dreaptă credinţă.
Cuvioasa Parascheva, care avea pe atunci doar 25 de ani, s-a întors apoi în patria sa, aşezându-se, ca o străină, lângă biserica Sfinţilor Apostoli din satul Calicratia, vecin cu Epivata natală.
Şi, vieţuind acolo încă doi ani, rugându-se pentru sine şi pentru toată lumea, şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos Cel viu, iar trupul ei a fost îngropat lângă biserică.
Şi, trecând vreme de mulţi ani, un corăbier a fost înmormântat lângă sfântul ei trup. Cuvioasa s-a arătat în vedenie mai multor credincioşi, cerându-le să scoată din pământ sfintele ei moaşte de lângă acel trup nevrednic. Şi, fiind scoase din mormânt moaştele cele întregi şi bine mirositoare ale Sfintei, acestea îndată au început a face minuni. Atingându-se de sfintele ei moaşte, bolnavii și îndrăciții căpătau tămăduire, iar necazurile mărturisite cu lacrimi de credincioși căpătau rezolvare.
În anul 1235, moaştele Sfintei Parascheva au fost luate de împăratul Ioan Asan al II-lea, al românilor şi bulgarilor (1218-1241), şi au fost aşezate cu cinste la Târnovo. Mai târziu, în anul 1393, au fost strămutate la Belgrad, şi, apoi, în 1521, au fost aduse la Constantinopol, la biserica Patriarhiei.
Voievodul Vasile Lupu (1634-1653) a adus apoi aceste moaște de la Constantinopol la Iaşi, în Moldova, la minunata lui ctitorie, Mănăstirea Sfinţilor Trei Ierarhi, în anul 1641.
Sfintele moaşte au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca recunoştinţă pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice.
Astăzi, moaştele Sfintei Parascheva se află în Catedrala mitropolitană din Iaşi.
Întrucât Sfânta Cuvioasă Parascheva este grabnic-ajutătoare şi mult-folositoare, credincioşii ortodocşi, mai ales românii, bulgarii, sârbii şi grecii, o cinstesc cu multă evlavie.
(Documentar realizat după Basilica)