Învățământul românesc se va afla în următoarea perioadă în mâinile Corinei Dumitrescu, propusă pentru această funcție de guvernul Ponta. Corina Dumitrescu este rector al unei universități private, iar de-a lungul timpului a încercat să modifice legislația în sprijinul învățământului privat. Mai mult, ea se află în proces cu Ministerul Educației.
UPDATE 4. Sindicaliștii au mari așteptări de la noul ministru al Educației, mai ales că în ultimii ani au acuzat constant Ministerul Educației că îi ignoră. ”Avem așteptări foarte mari de la ea, iar prima ar fi reluarea dialogului social, care a lipsit în ultimii doi ani”, spune Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Pe lista doleanțelor, conform reprezentantului FSLI, se află deblocarea posturilor din Învățământ, investiții în campusuri și revenirea la vechea structură a ciclului de învățământ, adică renunțarea la clasa pregătitoare și menținerea clasei a IX-a la liceu. Simion Hăncescu speră că apropierea Corinei Dumitrescu de sistemul privat va facilita rezolvarea problemelor cu diplomele obținute la Universitatea ”Spiru Haret”. ”Sunt foarte mulți cei care așteaptă o rezolvare: unii au primit diplomele, alții au ajuns în instanță, alții au trebuit să se retragă. Sper să se facă lumină și ordine în tot sistemul privat, în așa fel încât universitățile să nu mai fie acuzate că sunt fabrici de diplome”, mai spune Hăncescu. UPDATE 3. În CV-ul său postat pe Internet, Corina Dumitrescu a scris, la capitolul ”Alte aptitudini și competențe”, ”înnot(sic!), baschet și tenis de masă”. Forma corectă a cuvântului este ”înot”. Dumitrescu a greșit și numele celebrei universități americane Stanford. Ea a scris ”Standford”. Mai mult decât atât, CV-ul conține foarte multe greșeli de redactare.
- 08.10.1990-01.11.1990 – Secretar științific la Universitatea ”Dimitrie Cantemir”, responsabil cu organizarea ședințelor senatului universitar
- 01.11.1990-01.10. 1997- Asistent universitar la Universitatea ”Dimitrie Cantemir”
- 01.10.1997-24.02.2003- Lector universitar la Universitatea ”Dimitrie Cantemir”
- 24.02.2003- 26.02. 2007- Conferențiar universitar la Universitatea ”Dimitrie Cantemir”
- 24.04. 2004-12.01.2007- Prorector la Universitatea”Dimitrie Cantemir”
- 26.02. 2007- prezent- Profesor universitar la Universitatea ”Dimitrie Cantemir”
- 12.01.2007- prezent- Rector al Universității ”Dimitrie Cantemir”
- 2001-2005- Secretar General în Ministerul Justiției
Corina Dumitrescu a absolvit Liceul de Chimie din Oradea, iar studiile superioare le-a făcut la Universitatea din București, Facultatea de Drept și la Universitatea Babeș Bolyai. De asemenea, a făcut cursuri de Drept Comparat, la Universitatea din Leuven, Belgia și Cursuri de Drept Internațional la Universitatea Stanford, din California. Corina Dumitrescu este doctor în drept. Averea Corinei Dumitrescu Conform declarației de avere, Corina Dumitrescu deține, împreună cu soțul, următoarele:
- un apartament în București, de 81, 30 mp
- un apartament în București, de 151, 30 mp
- un apartament în Timișoara
- alte două apartamente
- o casă de vacanță la Sinaia, de 260 mp
- două terenuri extravilane în Brătulești, fiecare de 2.000 mp
- două terenuri extravilane în Gruiu, de 1.500 mp, respectiv 1.000 mp
- un teren intravilan în Sinaia, de 600 mp
- trei mașini (Jeep Grand- Cherokee, BMW si un Logan)
- picturi în ulei pe pânză, în valoare de 45.000 de euro
- bijuterii, în valoare de 12.000 de euro
Conform aceleiași declarații de avere, completată în 2011, Corina Dumitrescu a contractat, în 2008, un credit ipotecar în valoare de 260.000 de euro, scadent în 2018. CITEȘTE ȘI: Soțul ministrului desemnat la Educație și-a dat demisia din Comisia de Învățământ a Parlamentului: ”Nu pot s-o audiez pe soția mea” Tun de un miliard de euro pe spinarea studenților de la particulare