Cel mai frumos gay din Europa este un neamț. El a fost încoronat sâmbătă, la Poznan, în Polonia, țara catolică și conservatoare unde o mare parte a populației respinge homosexualitatea. Aici a avut loc Finala concursului Mr Gay Europe.
O paradă gay, la care au participat peste 200 de persoane, a avut loc înainte de decernarea premiului. Aceasta nu a fost însă pe placul tuturor polonezilor. ”Nu este corect să acordăm privilegii (persoanelor LGBT) sau să-i ridicăm la nivelul familiilor”, a spus Maciej Wiewiorka, activist pro-familie.
Persoanele de același sex nu se pot căsători sau nu pot adopta copii în Polonia. Cel mai recent studiu făcut în această țară catolică pe temă homosexualilor (conform Institutului CBOS) datează din 2014 și arată că 70% din persoanele interogate cred că relațiile homosexuale sunt inacceptabile.
Anul acesta, starul gay al Europei a fost desemnat Enrique Doleschy, un german de 30 de ani, scrie National.ro. ”Sper ca acest lucr ne va ajuta în luptă noastră pentru a obține aceleași drepturi că în restul Europei”, a declarat Pawel Zabilski, organizator al evenimentului. În momentul în care a primit titlul, Enrique Dolesky a subliniat necesitatea acestui gen de evenimente pentru ”a scoate ceea ce-i mai bun din oameni și pentru a-i face să fie mai buni și mai toleranți unul față de celalalt”, mai arată sursa citată. (Sursa foto: National.ro)