Românca Andreea Sasu pare să își fi găsit fericirea, din nou, alături de Philip Plein. Cei doi așteaptă un copil, după ce modelul de origine română a rămas însărcinată cu celebrul om de afaceri. Acesta din urmă mai are alți trei copii din două relații diferite.
Ultima dintre aceste relații a fost cu Lucia Bartoli, o englezoaică ce părea să îl fi cucerit definitiv pe bărbat. Cu toate acestea după nașterea celui de-al doilea copil, care acum are 5 luni, Lucia a postat un mesaj care a șocat pe toată lumea.
Românca, din nou în brațele designerului
La acel moment femeia a anunțat despărțirea de tatăl copiilor ei și spunea că cei doi au rămas în relații foarte bune. Doar că în comentariile de la acea postare au apărut deja speculații cu privire la relația pe care Philip ar avea-o cu Andreea Sasu. Ba mai mult a apărut și zvonul unui copil pe care cei doi l-ar aștepta.
Cum ziua Andreei tocmai a fost, aceasta a postat pe Instagram mai multe poze cu un cadou primit. În fotografii se observă și burtica de gravidă a acesteia. Cât despre cadou, acesta a fost o mașină scumpă de câteva sute de mii de euro. Iar la această postare desigur că au venit și primele comentarii care indicau că românca a primit mașina de la nimeni altul decât celebrul designer.
A părăsit-o pe Ghenea pentru ea
În cele din urmă s-a confirmat faptul că cei doi sunt din nou împreună, la postarea Andreei. Inclusiv mama designerului a comentat și i-a urat ”la mulți ani„. Andreea și Philip au o istorie complicată. Cei doi au mai fost împreună în 2017, timp de peste un an. Practic s-a speculat atunci că pentru ea designerul a părăsit-o pe Mădălina Ghenea cu care a avut o relație de scurtă durată.
Cert este că timp de un an, cei doi au fost fericiți, până când Philip a decis să o părăsească pentru o altă femeie. Chiar și așa, românca s-a întors la el, iar acum este însărcinată.