Mike Tyson îl consideră pe Muhammad Ali drept cel mai bun pugilist din toate timpurile și a afirmat că acesta din urmă s-ar fi impus într-un meci direct cu el.
„Iron Mike” a negat faptul că ar fi putut să-l învingă pe Muhammad Ali într-un meci direct, după ce cei de la World Boxing Super Series au simulat o partidă între cei doi din care Tyson a ieșit învingător.
„Ştiu că a fost doar un joc. Doar aici puteam învinge, nu aş fi câştigat o luptă reală. Ali este cel mai mare boxer care a existat vreodată. Lupta până la final. Era ca un pitbull sau ca un cocoş. Arăta mai mult ca un model decât ca un luptător. Era prea mândru, ar fi refuzat să piardă”, a spus Mike Tyson, potrivit Yahoo Sports.
Muhammad Ali (1942 - 2016) a luptat la categoria grea, având un bilanț de 61 de meciuri, dintre care 56 de victorii (37 prin KO) și 5 înfrângeri. De partea cealaltă, Mike Tyson a strâns 56 de meciuri, 50 de victorii (44 KO) și a pierdut de 6 ori. (foto: facebook/World Boxing Council)